Serviciul de Supraveghere de Stat a Sănătății Publice din RM va fi consolidat

Serviciul de Supraveghere de Stat a Sănătății Publice din RM va fi consolidat

Pe 7 iulie 2015, Ministerul Sănătăţii a întrunit într-o şedinţă consultativă reprezentanţi ai Centrului Naţional de Sănătate Publică (CNSP), ai centrelor de sănătate publică teritoriale, ai partenerilor externi de dezvoltare şi ai Sindicatului „Sănătatea”, pentru a pune în discuţie consolidarea Serviciului Supraveghere de Stat a Sănătăţii Publice (SSSSP). Acest obiectiv se regăseşte în Strategia Naţională de Sănătate Publică pentru anii 2014 – 2020.

Începând cu anul 1992 sistemul de sănătate publică din Republica Moldova a fost supus unui şir de reforme, inclusiv cea din 2009, care presupunea trecerea de la conceptul de medicină preventivă la cel de sănătate publică. Astfel, serviciul a evoluat de la inspecţie la supraveghere, de la abordare îngustă (boli transmisibile, boli specifice) la abordare complexă, accentul s-a transferat de la tratament pe prevenirea bolilor şi promovarea sănătăţii, iar pregătirea şi răspunsul în situaţii de urgenţă a luat locul cercetării erupţiilor.

Reorganizarea serviciului de sănătate publică continuă, atât la nivel naţional, cât şi regional. Drept premiză a acesteia serveşte funcţionalitatea defectuoasă a managementului operaţional, utilizarea fragmentară  a resurselor şi nedistribuirea uniformă a nivelelor de management şi de serviciu.
Restructurarea serviciului ar presupune concentrarea competenţelor, a resurselor şi a potenţialului profesional existent la nivel regional, care va permite acoperirea relativ uniformă şi echitabilă cu servicii de sănătate publică.

În urma consultărilor s-a convenit asupra unui model consolidat al structurii SSSSP, formată din trei nivele: central, național-coordonator și regional, cu definitivarea atribuţiilor şi responsabilităţilor, precum şi stabilirea mecanismului de coordonare.

O altă prerogativă a consolidării SSSSP constă în fortificarea şi facilitarea  procesului de identificare, monitorizare şi analiză a indicatorilor de sănătate a populaţiei.

Printre măsurile prealabile de pregătire a proiectului de consolidare a SSSSP se enumeră: elaborarea proiectelor de organigrame și scheme de încadrare, inventarierea edificiilor, transportului, altor bunuri materiale, actualizarea datelor privind personalul, planificarea bugetului, reieșind din viitoarea structură a Serviciului etc.

Grupul de lucru creat de Ministerul Sănătăţii îşi asumă în continuare asigurarea transparenţei procesului de restructurare, pentru a analiza şi a contribui la elaborarea modificărilor actelor legislative şi normative referitoare la sănătatea publică, precum si transpunerea prevederilor acestora.

Doina Secrieru

Share