Șeful Delegației UE explică de ce investitorii nu vor să vină în Moldova
Șeful Delegației Uniunii Europene la Chișinău Pirkka Tapiola a explicat de ce investitorii străini nu doresc să vină pe piața din Republica Moldova.
„Vorbind despre investitori, dacă aş fi eu investitor, există două lucruri pe care eu le iau în calcul, mai înainte şi mai presus decât orice alte lucruri – aceasta este corupţia şi modul în care îmi va fi asigurată justiţia de sistemul judiciar. Fiindcă acest lucru iar se reduce la statul de drept, supremaţia legii, dacă nu ai încredere în aceste aspecte, pe hârtie poate să apară cel mai frumos climat investiţional în Moldova decât oriunde, însă investitorii totuşi vor avea teamă să vină încoace”, a declarat oficialul european pentru europalibera.org.
Mihaela Rotari