Șefi noi la trei ministere. Ce spune Premierul Filip despre asta

Șefi noi la trei ministere. Ce spune Premierul Filip despre asta

În Guvernul RM vor fi numiți trei noi miniștri, în viitorul apropiat. Este vorba despre noi conducători la Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA, Ministerul Apărării (MA) și Ministerul Tehnologiei Informației și Comunicațiilor (MTIC).

În cadrul unor declarații pentru presă, Premierul Pavel Filip, a spus că s-a discutat acest subiect în cadrul ședinței de astăzi a Partidului Democrat și se va găsi o soluție în curând.

„Desigur că, s-a făcut o paralelă cu reforma Guvernului. Din punctul meu de vedere, noi suntem foarte aproape ca să aprobăm reforma Administrației Publice Centrale, reforma Guvernului, dar una pe alta nu înlocuiește. Atâta timp cât avem această structură, care activează astăzi, noi trebuie să avem în funcții acești oameni”, a menționat Filip.

Premierul a evitat să dea nume, precizând că potențialii miniștri urmează să fie coordonați cu colegii din coaliția de guvernare.

Doina Secrieru

Share