Secretarul general al Guvernului: Este necesar să susținem proiectele în domeniul diasporei

Secretarul general al Guvernului: Este necesar să susținem proiectele în domeniul diasporei

Secretarul general al Guvernului, Tudor Copaci, s-a întâlnit, ieri, cu directorul Biroului de Cooperare al Elveţiei în Moldova, Simone Giger, și Radu Danii, coordonator de program privind migrația și dezvoltare din cadrul  Biroului, potrivit unui comunicat de presă.

Părţile au trecut în revistă chestiuni referitor la aprobarea Memorandumului de înțelegere între Cancelaria de Stat a Republicii Moldova și Agenţia Elveţiană pentru Dezvoltare și Cooperare privind aplicarea Programului „Valorificarea potențialului migrației în Moldova”, cât și alte proiecte în domenii privind sănătate, apă și canalizare, descentralizare.

Secretarul general al Guvernului a exprimat interesul Republicii Moldova pentru intensificarea colaborării cu partenerii elveţieni, mai ales în procesul de modernizare și integrare europeană. Totodată, Tudor Copaci, a subliniat necesitatea de a realiza obiectivele de consolidare a capacităților instituţionale și de a susține proiectele în domeniul diasporei.

La rândul lor, reprezentanţii Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare și Cooperare au salutat aprobarea de către Executivul de la Chișinău a Strategiei „Diaspora 2025”, precum şi lansarea activităţii Consiliului naţional pentru reforma administraţiei publice. Ei au confirmat disponibilitatea Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare și Cooperare de a susţine în continuare proiectele de modernizare a Republicii Moldova.

Biroul de Cooperare al Elveţiei în Republica Moldova a fost deschis în anul 2000. Prin intermediul Biroului, ţara noastră beneficiază de asistenţa Guvernului Elveţiei pentru realizarea mai multor proiecte importante în domenii prioritare. Astfel, Strategia de cooperare cu Republica Moldova pentru anii 2014 – 2017 vizează trei direcţii de bază: modernizarea sistemului de sănătate, a serviciilor de asigurare cu apă și canalizare, dar şi migrația și dezvoltarea.

Doina Secrieru

 

Share