Secretarul de stat de la Cultură a participat la Comitetului pentru cultură al țărilor membre ale CSI
Secretarul de Stat al Ministerului Culturii, Andrei Chistol, a participat la cea de-a XXX-a ședință a Comitetului pentru cultură al țărilor membre ale Comunității Statelor Independente (CSI), care a avut loc în perioada 10-11 iulie 2015 în orașul Erevan, Armenia.
Membrii Comitetului au discutat despre principalele acțiuni de colaborare în domeniul culturii în perioada anilor 2016-2020. De asemenea, în cadrul ședinței a fost analizat nivelul de realizare în statele membre ale CSI a Programului interguvernamental “Capitalele culturale ale Comitetului”, fiind abordată experiența a 11 orașe din spațiul CSI în care acest program a fost implementat.
Agenda discuțiilor a inclus și subiecte privind protejarea mondială a patrimoniului cultural, precum și conservarea și restaurarea patrimoniului scris.
Totodată, în perioada 11-13 la Erevan, Andrei Chistol a luat parte la Conferința internațională “Politica culturală, politica pentru cultură. Rolul culturii în dezvoltarea durabilă în cadrul Agendei de dezvoltare post-2015”, dedicată jubileului de 70 de ani ai UNESCO.
La conferință au participat delegați din 45 de țări și organizații internaționale. În cadrul conferinței a avut loc ședința plenară privind rolul culturii în dezvoltarea stabile în cadrul Agendei de dezvoltare post-2015, ședința finală ”Viitorul culturii sau cultura viitorului“, precum și mese rotunde tematice: “Patrimoniul cultural ca factor în consolidarea comunităţii umane și spirituale”, “Diversitatea culturală – cheia dialogului intercultural și dezvoltarea durabilă”, “Patrimoniului cultural imaterial în prezent, schimbarea lumii”.
În cadrul mesei rotunde “Patrimoniul cultural ca factor în consolidarea comuniunii umane și spirituale”, Secretarul de Stat a prezentat experienţa Republicii Moldova în domeniul protejării patrimoniului cultural, problemele existente în domeniul administrării patrimoniului cultural şi proiectele de restaurare implementate în ultimii ani.
Mihaela Rotari