„Screening cervical” în R. Moldova va fi elaborat și implementat la toate nivelurile educaționale

 „Screening cervical” în R. Moldova va fi elaborat și implementat la toate nivelurile educaționale

În perioada 10-11 august 2015, Ministerul Sănătăţii, cu suportul UNFPA, organizează atelierul de lucru pentru elaborarea curriculumului în screening-ul de col uterin pentru Asistenţa Medicală Primară (AMP).
În cadrul discuţiilor participă reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii, ai UNFPA, echipa naţională de formatori participanţi la procesul educaţional în screening-ul de col uterin, formată din reprezentanţi ai Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemițanu”, ai Colegiului Naţional de Medicină şi Farmacie „Raisa Pacalo” şi ai Centrului de Educaţie Medicală Continuă a Personalului Medical şi Farmaceutic cu Studii Medii.
Astfel, această întrunire reprezintă a doua etapă a programului de instruire în vederea implementării Planului de creșterea capacității asistenței medicale primare în screeningul cancerului de col uterin. În prima etapă s-a elaborat curricula de instruire și s-a format echipei naționale de traineri, cu suportul Centrului Național de Screening din Irlanda, iar pentru a doua etapă se propune ajustarea curriculei naționale, formarea și instruirea echipelor raionale, care ulterior vor participa la instruiri în cascadă a medicilor de familie și a asistenților medicali din toate instituțiile AMP. Procesul de instruire se face cu scopul că personalul AMP să înțeleagă funcționarea programului de screening, criteriile și căile de referire, precum și consilierea necesară pentru a maximiza recrutarea și a asigura intervențiile ulterioare.
Curricula include:
•       conceptul programului de screening la nivel de asistența medicală primară: noțiuni și etape de bază a unui program de screening organizat, identificarea, planificarea și recrutarea populației țintă;
•       consilierea la toate etapele, asigurarea adresabilității în screening;
•       condițiile și tehnica prelevării frotiului citologic;
•       managementul rezultatelor;
•       evaluarea riscurilor programului de screening în contextul sistemului de sănătate din Republica Moldova.
La cea de-a treia etapă, echipa de formatori naționali  va realiza instruirea a 38 de echipe raionale inclusiv Municipii Chișinău și Bălți. Fiecare echipă va fi compusă dintr-un formator național, medic de familie și un asistent medical din instituția AMP de la nivel raional. Echipa raională va exercita ulterior funcția metodologică în screening-ul cancerului de col uterin pentru toate instituțiile AMP din raionul unde activează.
Ultimii ani în Republica Moldova cancerul cervical se plasează între locul 7 și 9 în structura maladiilor oncologice, însă rămâne pe locul 3 între cancere la femei și pe locul 2 în structura cancerului aparatului reproductiv feminin. Nivelul maxim de depistare a cancerului invaziv este la vârsta de 40-55 de ani.
Dintre tumorile maligne, cancerul de col uterin este cel care poate fi cel mai eficient prevenit prin screening. Obiectivul principal al screening-ului de col uterin este de a identifica femeile care au leziuni pre-invazive, astfel încât acestea să poată fi îndepărtate pentru a preveni cancerul de col uterin invaziv, în curs de dezvoltare.
Un programe de screening bine organizat, cu un interval de rechemare de 3-5 ani, cu un control de calitate și mecanisme adecvate de follow-up, precum și tratarea tuturor femeilor depistate pozitiv la screening poate reduce atât incidența, cât si mortalitatea de cancer de col uterin cu <80%.

 

Mihaela Rotari

Share