Schimb de opinii pe marginea unor aspecte legate de reglementarea transnistreană între Gheorghe Bălan și Ambasadorul Ucrainei

Schimb de opinii pe marginea unor aspecte legate de reglementarea transnistreană între Gheorghe Bălan și Ambasadorul Ucrainei

Viceprim-ministrul Gheorghe Bălan a avut luni, 3 iunie, o întrevedere cu Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Ucrainei în Republica Moldova, Ivan Gnatîşin, potrivit unui comunicat de presă.

Interlocutorii au avut un schimb de opinii pe marginea unor aspecte legate de  reglementarea transnistreană, evoluţiilor înregistrate în procesul de negocieri şi perspectivelor de avansare în soluţionarea unor problemele actuale, precum: asigurarea circulaţiei unităţilor de transport cu plăci auto din regiunea transnistreană, instituirea controlului în comun la frontiera de stat moldo-ucraineană pe segmentul central (transnistrean) al acesteia, alte subiecte relevante.

La finalul întrevederii oficialii au reiterat disponibilitatea de a menţine o cooperare reciproc avantajoasă şi de a contribui prin eforturi conjugate la soluţionarea problemelor de interes comun.

 

Maria Roșca

Share