Schema criminală deconspirată la frontiera moldo-ucraineană

Schema criminală deconspirată la frontiera moldo-ucraineană

Colaboratorii Serviciului Vamal au anihilat o schemă criminală de transportare prin contrabandă în proporţii deosebit de mari a alcoolului etilic peste frontiera moldo-ucraineană. 
În acest context de către autorităţile vamale pe acest caz a fost pornită urmărire penală în baza indicilor infracţiunii prevăzute de alin.(5)  art. 248, Cod penal al Republicii Moldova (contrabandă).
În rezultatul urmăririi penale s-a constatat, că o grupare criminală, ilegal descărca marfa pe teritoriul Republicii Moldova, în pofida faptului că aceasta era în regim vamal de tranzit, avînd destinaţia finală or. Odesa, Ucraina.
Drept urmare această marfă era substituită cu alcool etilic, în scopul scoaterii acestuia prin contrabandă din Republica Moldova în Ucraina.
Ulterior, Serviciul Vamal în cadrul acţiunilor de urmărire penală cu suportul SPIA MAI a efectuat acţiuni de perchiziție la un depozit clandestin din Sudul Molodvei și ca rezultat au fost depistate mărfuri străine fără documente de provenienţă, care sunt reţinute  de către organul de urmărire penală a Serviciului Vamal în vederea confiscării conform procedurii legale.
Marfa dată are o legătură cauzală directă cu 25 tone de alcool etilic anihilat la frontieră moldo-ucraineană, la 5 iulie a.c.
Dacă va fi demonstrată vinovăţia persoanelor implicate în această schemă de contrabandă, aceștia riscă privațiune de libertate de la 3 la 10 ani.
https://www.youtube.com/watch?v=h-AKXGLnNWM
Mihaela Rotari
Share