Șase persoane nu au respectat regimul zonei de frontieră și cel al punctelor de trecere
În rezultatul desfășurării activităților de supraveghere și control la frontiera de stat, prevenire și combatere a migrației ilegale și a infracționalității transfrontaliere, angajații Poliţiei de Frontieră, pe parcursul a 24 de ore, au înregistrat următoarele acțiuni ilegale:
– șase persoane nu au respectat regimul zonei de frontieră și cel al punctelor de trecere;
– două persoane au prezentat documente falsificate;
– trei tentative de trecere ilegală a bunurilor peste frontieră;
– patru cetățeni străini au încălcat termenul de ședere pe teritoriul R. Moldova;
– cinci conducători auto au încălcat regulile de folosire a vinietelor;
– o încălcare privind regulile de transportare a călătorilor;
– patru persoane și un mijloc de transport puse la consemn au fost reținute, urmare a informațiilor parvenite de la organele de ocrotire a normelor de drept naționale.
Potrivit datelor statistice privind traversarea frontierei de stat, în punctele de trecere, fluxul de persoane a constituit 72 594 traversări, dintre care 38 753 înregistrate pe sensul de ieșire din R. Moldova. La fel, din numărul total de traversări persoane 43 538 au constituit trecerile cetățenilor moldoveni. Traficul unităților de transport a prezentat o valoare de 15 421 traversări, dintre care autovehicule cu numere de înmatriculare străine – 7 305 traversări.
La ora actuală, în punctele de trecere Criva, Leușeni și Sculeni, pe sensul de ieșire din R. Moldova este îngreunată circulația din cauza traficului intensificat, unde media timpului de așteptare depășește 30 de minute.
În scopul sustinerii participantilor la traficul transfrontalier, Poliția de Frontieră recomandă tranzitarea tuturor punctelor de trecere existente la graniţă, pentru a nu suprasolicita doar unele dintre ele și pentru a evita formarea cozilor. La fel, înainte de a porni la drum să se consulte aplicația ”TRAFIC ONLINE” de pe pagina oficială a Poliției de Frontieră, care prezintă media timpilor de aşteptare în punctele de trecere pentru toate categoriile de mijloace de transport și, nu în ultimul rând, manifestarea de înțelegere, răbdare și disciplină, ținând cont de regulile de aflare și traversare a frontierei de stat.
Maria Roșca