Săptămîna Investițională a RM la Expo Milano 2015

Săptămîna Investițională a RM la Expo Milano 2015

Între 7 și 11 septembrie curent, la Milano s-a desfășurat săptămâna investițională a Republicii Moldova, dedicată idustriei ușoare și componentelor auto. Reprezentanți ai corpului diplomatic moldovenesc, alături de mai mulți oameni de afaceri, au adus în vizorul publicului oportunitățile investiționale și de outsourcing din Republica Moldova.

Lucrările din cadrul evenimentului au demarat marți, 8 septembrie, cu abordarea posibilităților de dezvoltare a producției de componente auto și din sectorul industrial în Republica Moldova. Pe 10 septembrie organizatorii și-au propus să readucă în discuție încă unul dintre sectoarele industriale, aflate în lista priorităților curente ale MIEPO, la capitolul atragerii investițiilor- cel al industriei ușoare.

Excelența Sa Ambasadoarea RM în Italia, Stela Stîngaci a lansat lucrările din cadrul săptămânii investiționale la Milano, evaluând relațiile de cooperare bilaterale și obiectivele Guvernului RM, în contextul stimulării parteneriatelor italo-moldave. Printre speakerii de rang diplomatic s-au numărat și consulul Republicii Moldova în Italia, Vladimir Sacagiu.

Reprezentanți ai celor aproximativ 80 de companii italiene, au avut posibilitatea să afle ce reprezintă climatul investițional al țării noastre, direct de la colaboratorii MIEPO- echipa „Invest in Moldova”-, dar și în baza istoriilor de succes ilustrate de vorbitori din sectorul privat. Este vorba despre comunicări ale oamenilor de afaceri, care au reușit să dezvolte în Republica Moldova un business în unul din sectoarele amintite mai sus, în colaborare cu partenerii italieni. Producători de huse pentru automobile, cablaje metalice, dar și aproximativ 30 de companii italiene active în domeniul textilelor, au manifestat un interes sporit față de facilitățile investiționale, pe care le oferă Republica Moldova, ca urmare a semnării acordului DCFTA, în special în Zonele Economice Libere. Paleta companiilor italiene, prezente la lucrările dedicate textilelor, s-a remarcat printr-o diversitate aparte: de la producători de țesături, tapițerii, fibre textile sau producători de cămașe pentru femei și bărbați, la companii, care de mai bine de patru decenii produc pentru piața italiană fibre pentru mopuri, șireturi pentru incaltaminte ș.m.a.

La rândul lor, partenerii moldoveni au remarcat avantajele existente în Moldova pentru sistemul Lohn de producere, care stă la baza mai multor colaborări italo-moldave din domeniul industriei ușoare. În această ordine de idei, Liliana Luncașu, a vorbit despre istoria de succes a companiei CB-TEX: ”Competența și experiența de peste 40 de ani în domeniul confecțiilor, a investitorului italian, cumulate cu nivelul de calificare și flexibilitatea personalului nostru, ne-au sporit numărul angajaților MIEPO – Organizația pentru Atragere Investiții și Promovare Exporturi din Moldova Republica Moldova, MD-2009 Str. A. Mateevici, 65, Chișinău e-mail: office@miepo.md; www.miepo.md Contacte media: Ana Trifan e-mail: atrifan@parc.md Tel.: +373 795 444 22 Fax: +373 22 855 151 Partenerul PR al participării RM la EXPO 2015 Agenția PR PARC Communications www.parc.md până la 280 de persoane, cu contracte de muncă pe durată nedeterminată”. Printre clienții companiei se numără astăzi branduri cunoscute, precum Trussardi sau Acerbis.

Menționăm că evenimentele din cadrul săptămânii investiționale au fost susținute de Proiectul de Consiliere a Prim-ministrului RM în domeniul Promovării Economiei, finanțat de GIZ.

Din 1 mai până pe 31 octombrie 2015, Republica Moldova participă, în premieră, cu pavilion propriu, la expoziția globală Expo-Milano 2015, care se desfășoară la Milano, Italia. Genericul ediției este ,,Hrană pentru planetă. Energie pentru viaţă”. În primele trei luni de la lansarea Expo-Milano 2015, pavilionul Republicii Moldova a găzduit variate evenimente de prezentare a celor mai importante ramuri ale economia țării: agricultură, textile, vinificație, turism. De asemenea, vizitatorii au parte de diverse expoziții de picturi, precum și master-class-uri culinare.

”EXPO” este una din cele mai importante expoziții mondiale generice. Din momentul instituirii, în 1851, evenimentele ”EXPO” au devenit simbol al industrializării și constituie o platformă deschisă pentru demonstrarea progreselor tehnice și tehnologice. În cadrul expozițiilor mondiale, statele promovează idei și tehnologii care schimbă lumea. La EXPO 2015 vor lua parte 140 de țări și numeroase organizații internaționale.

Numărul vizitatorilor va depăși cifra de 20 mln, iar suprafața totală a expoziției va constitui 1,1 mln km pătrați.

Detalii pe site-urile www.expo2015.org și www.worldexpo.md

DSCF3900 DSCF3870 DSCF3814 DSCF3691 DSCF3810

Mihaela Rotari

Share