Ruxanda Glavan: Copiii sunt ziua de mâine

Ruxanda Glavan: Copiii sunt ziua de mâine

Ieri, 6 mai 2015, Ruxanda Glavan, ministrul muncii protecției sociale și familiei a participat la deschiderea Atelierului de lucru: Elaborarea Planului de acțiuni cu privire la implementarea Strategiei pentru protecţia copilului pe anii 2014-2020.

Realizarea Planului de Acțiuni va oferi tuturor copiilor bunăstare şi siguranţă, prin stabilirea următoarelor obiective: asigurarea condiţiilor necesare pentru creşterea şi educaţia copiilor în mediu familial, prevenirea şi combaterea violenţei, neglijării şi exploatării copiilor, promovarea practicilor nonviolente în creşterea şi educarea copiilor, precum şi concilierea vieţii de familie cu activitatea profesională pentru asigurarea creşterii şi dezvoltării armonioase a copilului.
„Ne dorim cu toţii să avem un Plan de acţiuni realistic, bazat pe necesităţile copiilor şi familiilor din Republica Moldova, care să asigure fiecărui copil dreptul şi bucuria de a creşte acasă, într-un mediu lipsit de violenţă, neglijare şi exploatare. Ei sunt ziua de mâine, deci să creștem un viitor sănătos în Republica Moldova!” a menționat ministru Glavan.

Organizatorii au menționat că procesul de elaborare a Planului de acțiuni cu privire la implementarea Strategiei pentru protecţia copilului se va desfăşoară într-o manieră participativă. Iar conjugarea experienţei şi cunoştinţelor tuturor partenerilor care activează în domeniul respectării drepturilor copilului este necesară pentru facilitarea realizării acţiunilor planificate.

Planul de acţiuni, elaborat în rezultatul acestui atelier de lucru, va servi drept instrument de bază pentru autorităţile publice centrale şi locale în asigurarea protecţiei, bunăstării şi respectării drepturilor tuturor copiilor, în crearea şi dezvoltarea serviciilor adresate copiilor aflaţi în situaţie de risc, care să răspundă necesităţilor copiilor şi familiilor lor. Totodată, documentul va contribui la consolidarea rolului şi capacităţii familiei de a creşte şi educa copiii într-un mediu afectuos şi protector.

Evenimentul este organizat în parteneriat cu UNICEF Moldova şi Fundaţia Lumos.

 

Mihaela Rotari

Share