Reținut! Autoturism ce transporta marfă de larg consum și articole vestimentare, fără acte
O patrulă a echipelor mobile Centru a oprit în trafic un autoturism ce transporta marfă de larg consum și articole vestimentare, în cantități comerciale și fără acte de proveniență sau însoțire. Bunurile și unitatea auto implicată în tentativa de fraudă au fost reținute, potrivit unui comunicat de presă.
Acționând în baza analizei de risc a Serviciului Vamal, în mun.Chișinău, pe șoseaua Muncești, o echipă mobilă în comun cu inspectorii SIO DSO din cadrul Serviciului Vamalși SPIA a MAI, au tras pe dreapta autoturismul de marca ”Opel Zafira”, înmatriculat în Republica Moldova.
În urma verificării vizuale a unității auto stopate, angajații vamali au constatat prezența unui lot de bunuri în interiorul salonului și în compartimentul pentru marfă.
În cele din urmă, șoferul, care este și proprietarul bunurilor depistate, a recunoscut că nu deține acte de însoțire sau proveniență. Acesta a procurat marfa la ”Piața Km7” din Ucraina și urma să o comercializeze pe piața autohtonă. Valoarea urmează a fi stabilită de către specialiștii în domeniu.
Totodată, mărfurile de brand vor fi supuse verificării sub aspectul contrafacerii, în vederea asigurării protecţiei dreptului de proprietate intelectuală.
În consecință, autoritatea vamală a dispus ridicarea bunurilor în vederea confiscării, cazul fiind cercetat până la elucidarea tuturor circumstațelor și aplicarea sancțiunii corespunzătoare.
Doina Secrieru