Republica Moldova a prezentat raportul privind respectarea drepturilor persoanelor cu dizabilități, în fața Comitetului ONU

Republica Moldova a prezentat raportul privind respectarea drepturilor persoanelor cu dizabilități, în fața Comitetului ONU

O delegație a Republicii Moldova, condusă de viceministrul Muncii, Protecției Sociale și Familiei, Anastasia Oceretnîi, a prezentat politicile incluzive aplicate în ultimii ani în Moldova și măsurile legislative promovate privind respectarea drepturilor persoanelor cu dizabilități, la cea de-a  17 sesiune a Comitetului ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități, la Geneva.

Potrivit unui comunicat de presă, în prezentarea raportului de țară, Anastasia Oceretnîi a declarat că ractificând Convenția ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități în anul 2010, Republica Moldova a demonstrat interesul în ceea ce priveşte elaborarea şi promovarea politicilor în domeniul incluziunii sociale a persoanelor cu dizabilităţi, precum şi ajustarea legislaţiei naţionale la prevederile celei internaţionale.

Astfel, din anul 2010, au fost elaborate și aprobate un șir de acte și norme legislative, printre care: Strategia privind incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități (2010-2013), Legea privind incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități, Reforma educației incluzive, Reforma instituției responsabile de determinare a dizabilității și a capacității de muncă, cât și reglementarea serviciilor sociale pentru persoanele cu dizabilități.

Totodată, Anastasia Oceretnîi a menționat și alte măsuri realizate pentru respectarea drepturilor persoanelor cu dizabilități, cum ar fi: ocuparea în câmpul muncii și reabilitarea profesională a persoanelor cu dizabilități, dezinstituționalizarea persoanelor cu dizabilități mintale și crearea serviciilor de incluziune socială a acestora, asigurarea cu servicii de reabilitare profesională, accesibilitatea la infrastructură, promovarea egalității de gen,  prevenirea și combaterea violenței în familie etc.

Dezinstituționalizarea persoanelor cu dizabilități rămâne a fi o prioritate pentru Guvernul Republicii Moldova, în acest sens, au fost elaborate Planurile de transformare a instituțiilor rezidențiale din subordinea ministerului și este în curs de elaborare Programul național de dezinstituționalizare.

Totodată, în proces de reformare este Sistemul Național de Determinare a Dizabilității, care presupune îmbunătățirea instrumentelor și a criteriilor de determinare a dizabilității, asigurând aplicarea modelului bio-psiho-social care să asigure condiţii adecvate de deservire a persoanelor cu deizabilități, o consultare specializată a acestora şi, nu în ultimul rând, să ofere persoanelor cu dizabilităţi posibilitatea de a se integra în viaţa socială şi a beneficia de programe de incluziune socială.

În cadrul discuțiilor, experții Comitetului ONU au adresat o serie de întrebări membrilor delegației și au venit cu recomandări ce țin de incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități, accesibilitate, educație deplină și incluzivă, dreptul la muncă, dreptul la vot, discriminarea și drepturile femeilor și copiilor.

La finalul audierilor, doamna viceministru  a asigurat Comitetul ONU că, toate recomandările înaintate vor fi luate în calcul de către Guvernul Republicii Moldova, în vederea asigurării incluziunii sociale a persoanelor cu dizabilități.

Delegația Republicii Moldova a fost compusă din reprezentanții Ministerului Muncii, Protecției Sociale și Familiei, Ministerului Sănătății, Ministerului Dezvoltării Regionale și a Construcțiilor, Ministerului Educației, Ministerului Justiției, Ministerului Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor și Misiunea Permanentă a Republicii Moldova la Oficiul Națiunilor Unite de la Geneva.

Doina Secrieru

Share