Reprezentanții întreprinderilor de producere a cărnii de porcine, la sfat la ANSA
Azi, la iniţiativa Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor, la sediul ANSA a avut loc o consfătuire a reprezentanţilor fermelor de porcine din republică. În cadrul acestei întruniri s-a discutat despre situaţia în domeniul de producere a cărnii de porcine şi măsurile de prevenire a pestei porcine africane.
În deschiderea şedinţei, Gheorghe Gaberi, Director General ANSA s-a referit la starea de lucruri din sector, menţionând că pericolul apariţiei pestei porcine africane persistă, situaţia se agravează din cauza apariţiei noilor focare în Ucraina, în imediata apropiere de hotarele ţării noastre şi e de datoria agenţilor economici din domeniu, dar şi a gospodarilor care întreţin animale în sectorul privat, să întreprindă tot spectrul de măsuri pentru prevenirea acestei boli periculoase. În altă ordine de idei, Dl Gaberi s-a referit la activitatea economică a întreprinderilor de producere a cărnii de porc, specificând, că majorarea neîntemeiată a preţurilor de către unii agenţi economici, crează probleme procesatorilor, care sunt nevoiţi acum să importe carne mai ieftenă de peste hotare, fapt, ce ar putea periclita activitatea fermelor locale. Pentru a nu admite o atare situaţie, Directorul ANSA le-a recomandat producătorilor să discute în comun cu procesatorii problema pentru a găsi soluţia acceptabilă.
Vsevolod Stamati, Directorul General Adjunct ANSA, a expus în detalii situaţia privind pericolul pestei porcine africane, specificând, că la moment în Ucraina s-au înregistrat 53 de focare, unele dintre ele se află în imediata apropiere de frontieră, acest fapt sporind şi mai mult pericolul de răspândire a bolii. DL Stamati s-a referit concret la acţiunile care urmează a fi întreprinse cu titlu de „urgent”, pentru a contacara această boală, care în eventualitatea apariţiei ar aduce daune enorme atât întreprinderilor cât şi gospodăriilor casnice. La măsurile specifice, care at trebui întreprinse s-a referit şi Vitalie Carauş, şef al Direcţiei supraveghere sanitar-veterinară, care a formulat şi mai multe sfaturi practice pentru prevenirea epidemiei.
Ion Toma, Director General Adjunct a vorbit asistenţei despre cerinţele sanitar-veterinare în abatoarele specializate în abatajul porcinelor şi trasabilitatea produselor şi subproduselor provenite preparate din carnea de porcine.
Mihaela Rotari