Renato Usatîi vine acasă: Nu știu dacă mă vor aresta sau nu

Renato Usatîi vine acasă: Nu știu dacă mă vor aresta sau nu

Președintele Partidului Nostru Renato Usatîi anunță că revine de la Moscova, chiar dacă, spune el, riscă să fie arestat la întoarcerea la Chișinău.

“Înțelegeți, aceasta a fost o sugestie – Usatîi, nu reveni în Moldova, pentru că te vom aresta. Data trecută m-au reținut pentru câteva zile, probabil, de această dată, mă vor reține mai mult”, a menționat el într-un video pe facebook.

El spune că revine acasă oricum, acum fiind într-o vizită la Moscova demult planificată.

Precizăm că, ieri Procuratura Generală a anunțat că, a examinat demersul parvenit de la Preşedinţia Republicii Moldova, prin care s-a solicitat examinarea legalităţii acţiunilor lui Renato Usatîi, referitor la realizarea, în perioada anului 2015, a unor serii de acţiuni publice nesancţionate, inclusiv în preajma unor obiective protejate de stat, ce au ca scop destabilizarea activităţii instituţiei prezidenţiale şi constituie o ingerinţă în activitatea domnului Nicolae Timofti, Preşedintele Republicii Moldova, ameninţîndu-l cu vătămarea integrităţii corporale şi a sănătăţii.

În rezultatul examinării respectivei sesizări şi a circumstanţelor cazului, Procuratura Generală a pornit urmărirea penală în baza art.349 alin.(1) Cod penal (ameninţarea cu violenţa săvîrşită asupra unei persoane cu funcţie de răspundere).

Pentru comiterea acestei infracţiuni, norma penală prevede o pedeapsă cu amendă în mărime de la 300 la 1000 unităţi convenţionale sau muncă neremunerată în folosul comunităţii de pînă la 180 de ore, sau închisoare de pînă la 2 ani.

Doina Secrieru

Share