Relațiile de colaborare AGEPI-OEB, discutate în cadrul unei întâlniri la Chișinău
Pe 16 noiembrie, la Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI) a avut loc vizita de lucru a delegației Oficiului European de Brevete (OEB), condusă de către Raimond Lutz, Vice-Preşedinte OEB, informează Oficial.
Vizita a avut drept scop consolidarea relațiilor de cooperare cu Oficiul European de Brevete și agreării Planului de acțiuni privind colaborarea bilaterală dintre OEB și AGEPI pentru anul 2019.
Agenda vizitei de lucru a reprezentatului OEB a inclus întrevederi cu Directorul general AGEPI, Lilia Bolocan, precum și cu specialiști din cadrul Direcțiilor Agenției de Stat pentru Proprietatea Intelectuală.
În cadrul întrevederii, s-a discutat despre stadiul de colaborare bilaterală între AGEPI și OEB. Părțile au discutat și despre implementarea în Republica Moldova a sistemului de validare a brevetelor europene. De asemenea, au fost identificate direcțiile prioritare de colaborare bilaterală dintre oficii pentru următoarea perioadă, în vederea dezvoltării sistemului național de protecție a invențiilor și ajustării la standardele europene în domeniu.
În cadrul discuțiilor, Lilia Bolocan a apreciat suportul acordat de către OEB pentru participarea experților AGEPI pe parcursul ultimilor ani la programele de instruire profesională în domeniul administrării și examinării brevetelor, organizate de către Academia OEB, precum și asistența acordată pentru desfășurarea altor evenimente în cadrul AGEPI.
Întâlnirea s-a finalizat cu semnarea Planului de acțiuni privind colaborarea bilaterală dintre OEB şi AGEPI pentru anul 2019.
Mihaela Rotari