Reîntregirea Republicii Moldova: Realități și perspective

Problema integrităţii teritoriale a Republicii Moldova există de peste 32 de ani, timp în care au fost întreprinse diferite încercări de a se avansa în soluţionarea ei – Memorandumul Primakov (1997), Decizia Summit-ului OSCE de la Istanbul (1999), Memorandumul Kozak (2003), Planul Iuşcenko (2005), Legea cu privire la prevederile de bază ale statutului juridic special al localităţilor din stânga Nistrului (2005) etc. Unele din aceste propuneri şi tentative au fost salutate, altele – criticate. Însă, indiferent că au fost bune sau rele aceste tentative, avem o realitate pe care trebuie să o recunoaştem – soluţionarea problemei integrităţii teritoriale a RM este la acelaşi nivel ca şi acum mai bine de trei decenii.

Astăzi, prea puţini cred că o soluţionare a problemei integrităţii teritoriale a RM mai este posibilă. Mai mult decât atât, în ultimii ani această perspectivă a devenit şi mai vagă, mai ales pe fondalul războiului din Ucraina, care a dat naştere mai multor zvonuri şi scenarii halucinante în raport cu regiunea din stânga Nistrului: începând de la o posibilă soluţionare a problemei pe cale militară şi terminând cu o posibilă anexare a acestei regiuni de către Rusia, în cazul în care ar ajunge la hotarul RM. Dar, repet: acestea au fost şi sunt zvonuri şi scenarii halucinante, alimentate de războiul din ţara vecină. Iar apropierea Republicii Moldova de Uniunea Europeană a generat deja altfel de zvonuri şi declaraţii, inclusiv că Republica Moldova ar putea să se integreze în Uniunea Europeană fără regiunea transnistreană. Toate aceste declaraţii şi zvonuri nu sunt deloc favorabile soluţionării problemei integrităţii teritoriale a RM, mai ales în condiţiile stipulate de Constituţia Republicii Moldova, dar şi de Legea din 22 iulie 2005.

Personal, consider că posibilităţile de soluţionare a problemei pe cale paşnică şi în conformitate cu Constituţia Republicii Moldova nici pe departe nu au fost epuizate. Da, în ultimii ani au apărut noi factori şi noi date ale problemei, iar situaţia este mai complicată acum, dar aceasta nu înseamnă că obiectivul de reîntregire a ţării nu poate fi realizat. Pur şi simplu, trebuie să privim mult mai pragmatic, mult mai raţional şi cu mai puţine emoţii la ceea ce avem, la ceea unde trebuie să ajungem şi cum.

În opinia mea, piatra de temelie pe care trebuie să se bazeze reglementarea problemei integrităţii teritoriale a RM este neutralitatea. Nu neutralitatea declarată, ci neutralitatea funcţională. Cum poate deveni funcţională şi eficientă neutralitatea noastră, eu am explicat deja, iar pentru cei care au ratat respectivul material, ataşez acest link. Voi aminti doar de ideea că Republica Moldova ar trebui să-şi rezerve dreptul de a stabili prin lege aspectele de punere în aplicare a neutralității stipulate în Constituție. Legea va descrie situația creată și va stipula că efectele definitive ale neutralității se aplică a doua zi când trupele ruse se retrag de pe teritoriul RM. De asemenea, Legea va prevedea, ca o condiție a neutralității, și schimbarea misiunii de pacificare în una civilă cu mandat internațional. Totodată, legea va menționa că, dacă trupele ruse nu se retrag, în termen de 3 ani de la adoptarea legii (termen care este stipulat în Acordul bilateral (1994) și Decizia OSCE de la Istanbul (1999), Republica Moldova își rezervă dreptul de a examina alte opțiuni politice de asigurare a securității, inclusiv aderarea la alianțe militare.

Totodată, ţin să menţionez că eu personal sunt ferm convins că neutralitatea recunoscută la nivel internaţional, inclusiv de către actorii ce se vor implica în soluţionarea problemei integrităţii teritoriale a RM, va oferi cadrul necesar identificării unei soluţii acceptabile pentru toţi.

Pasul doi, ar urma să fie stabilirea unui nou format sau mai bine zis actualizarea formatului de negocieri. Discuţiile la nivelul Chişinău – Tiraspol sunt necesare şi ele trebuie să continue, dar să nu ne facem iluzii – o soluţie cu adevărat durabilă şi eficientă poate fi identificată doar într-un cadru internaţional, ce ar implica toţi factorii interesaţi. Pe fondalul războiului din Ucraina, formatul 5+2 a devenit nefuncţional. Nu sunt sigur că el va fi funcţional după încheierea războiului. De aceea, consider că deja la această etapă trebuie să ne gândim la actualizarea formatului.

Pasul trei ar trebui să ţintească măsurile de consolidare a încrederii între cele două maluri ale Nistrului. Şi aici rolul de bază trebuie să-l joace factorii decizionali de la Chişinău şi Tiraspol cu intermedierea, după caz, venită din partea unor structuri internaţionale cum e OSCE. Fără încredere reciprocă nu vom avea cum să avansăm în identificarea unei soluţii pentru problema integrităţii teritoriale a RM.

Pasul patru, în viziunea nea, ţine iarăşi de un efort depus pe filiera bilaterală – Chişinău-Tiraspol. Aici vorbim deja de primele acţiuni îndreptate spre constituirea spaţiilor comune. Părerea mea este că trebuie să o începem de la economie, un domeniu unde e mai uşor de construit punţi astfel încât să ajungem într-un viitor nu chiar îndepărtat să avem un spaţiu economic unic. Apropo, în acest sens este foarte bună practica proiectelor ce implică parteneri de pe ambele maluri ale Nistrului. O astfel de practică este stimulată în prezent şi de programele partenerilor de dezvoltare, cum ar fi, spre exemplu, PNUD. Ea trebuie continuată, căci reprezintă un serios pas înainte în crearea unui spaţiu unic între cele două maluri ale Nistrului. În paralel, ar trebui să trecem pe filiera umanitară, socială etc., unificarea spaţiului politic fiind ultima etapă, care va fi corelată strict cu procesul de identificare şi implementare a soluţiei finale pentru problema integrităţii teritoriale a RM.

Şi pasul cinci ar trebui să fie introducerea unei misiuni de observatori civili. O astfel de misiune, cu siguranţă, ar conduce la normalizarea climatului de negocieri şi ar asigura pârghii mult mai eficiente în vederea avansării pe calea identificării unei soluţii paşnice, unanim acceptate.

Desigur, ar mai fi posibile şi alte acţiuni, dar cred că şi cele cinci menţionate mai sus ar fi suficiente pentru ca noi să putem vorbi în temeni reali de reîntregirea teritorială a Republicii Moldova.

Valeriu Pleşca, lider politic, doctor în politologie