Propunere: Majorarea amenzilor pentru șoferii prinși băuți la volan

Propunere: Majorarea amenzilor pentru șoferii prinși băuți la volan

În cadrul şedinţei Executivului, Prim-ministrul Pavel Filip a cerut instituţiilor responsabile să ia măsuri concrete pentru prevenirea accidentelor rutiere cauzate de consumul de alcool. „Nu există săptămână în care să nu aflăm despre accidente serioase, cu răniți, cu persoane decedate, multe dintre ele generate pe fondul consumului de alcool”, a menţionat Prim-ministrul.

La solicitarea Premierului, ministrul Afacerilor Interne, Alexandru Jizdan, a informat că, pentru reducerea numărului acestor accidente a fost elaborat un Plan de acțiuni care prevede un șir de măsuri concrete, dar se impune și modificarea cadrului legislativ-normativ în domeniu.

În acest context, ministrul Justiției, Vladimir Cebotari, a propus creșterea amenzilor pentru șoferii prinși băuți la volan, de la 3000 la 15000 de lei, cu lipsirea de dreptul de a conduce mijloace de transport pentru o anumită perioadă de timp.

Premierul a susținut propunerile, precizând că „trebuie închisă orice portiţă din lege, care ar permite eschivarea de răspundere a celor care comit accidente grave sub influența alcoolului sau stupefiantelor”.

“Chiar dacă o să par poate prea insistent, vă asigur că vom reveni la acest subiect, până când reuşim să facem paşii decisivi în diminuarea numărului de accidente grave pe drumurile din Moldova”, a conchis Prim-ministrul.

 

Maria Roșca

Share