Problema gestionării deşeurilor menajere din Capitală a fost soluţionată cu implicarea Guvernului

Problema gestionării deşeurilor menajere din Capitală a fost soluţionată cu implicarea Guvernului

Prim-ministrul Pavel Filip a susţinut astăzi o conferinţă de presă în comun cu Primarul comunei Ţînţăreni, Ina Paşcan, şi cu Viceprimarul municipiului Chişinău, Nistor Grozavu, privind gestionarea deşeurilor menajere în Capitală.

Premierul a anunţat că părţile au ajuns la un compromis şi poligonul municipal pentru evacuarea deşeurilor din comuna Ţînţăreni va fi redeschis, iar Guvernul va monitoriza modul în care Primăria Chişinău îşi respectă obligaţiile asumate faţă de Primăria Ţînţăreni.

Şeful Executivului a specificat că rolul Guvernului a fost să ajute primăria Capitalei să identifice o soluţie, amintind despre criza creată în municipiu acum o lună. „Lucrurile au fost complicate din două motive: modul în care a fost gestionată transportarea deşeurilor la Bubuieci şi doi – câţiva politicieni iresponsabili au fost foarte cointeresaţi în aceste săptămâni să instige şi să provoace o criză uriaşă a deşeurilor în municipiul Chişinău”,  a declarat Pavel Filip. Totodată, Premierul a menţionat că legalitatea tuturor acţiunilor privind gestionarea deşeurilor de până acum trebuie să fie investigată de organele de drept.

În contextul asigurării funcţionării poligonului municipal din Ţînţăreni, Primăria municipiului Chişinău urmează să realizeze mai multe acţiuni, din care vor avea de beneficiat locuitorii comunei. Printre cele mai importante măsuri se numără:

– transferarea anuală pe contul Primăriei comunei Ţînţăreni a sumei de 6 milioane de lei pentru soluţionarea problemelor de interes local;

– consolidarea şi întreţinerea barajului;

– achiziţionarea, montarea şi asigurarea funcţionării Staţiei de filtrare şi epurare a levigatului;

– organizarea lichidării gunoiştilor neautorizate şi evacuarea gratuită din localitate a deşeurilor menajere;

– reabilitarea şi repunerea în funcţiune a Staţiei de tratare  a apei potabile;

– instalarea iluminării stradale

– asigurarea reparaţiei străzilor asfaltate din localitate;

– plantarea fâşiei forestiere pe perimetrul poligonului şi montarea unui gard de protecţie în jurul poligonului pentru excluderea poluării mediului;

– reabilitarea Centrului de sănătate din localitate;

– montarea pavilioanelor pentru copii la grădiniţă, pavarea teritoriului grădiniţei şi instalarea gardului.

În context, Primarul comunei Ţînţăreni, Ina Paşcan, a menţionat că redeschiderea poligonului de gunoi a fost o decizie foarte complicată pentru localitate din cauza neîncrederii locuitorilor comunei faţă de autorităţile municipale, iar compromisul a fost găsit datorită implicării Guvernului.

La rândul său, Viceprimarul Capitalei, Nistor Grozavu, a dat asigurări că toate obligațiile pe care Primăria Chișinău și le-a asumat faţă de locuitorii comunei Țînțăreni, vor fi îndeplinite, iar localitatea va avea doar de câştigat.

 

Maria Roșca

Share