Priorităţi ale Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei prezentate la Adunarea Generală ONU

Priorităţi ale Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei prezentate la Adunarea Generală ONU

O delegaţie a Republicii Moldova condusă de Prim-ministrul Valeriu Streleţ participă la Summitului ONU pentru adoptarea Agendei de dezvoltare durabilă, de la New York, eveniment organizat şi în contextul aniversarii a 70 de ani a Organizaţiei Naţiunilor Unite.

În perioada 25 septembrie – 1 octombrie, la New York se desfăşoară mai multe evenimente distincte . Astfel, sâmbătă, 26 septembrie 2015, viceministrul Muncii Protecției Sociale și Familiei, Boris Gîlca, a participat la o întrunire de rang înalt, Every Woman Every Child (Fiecare Femeie Fiecare Copil), desfășurată la New York, în cadrul Adunării Generale ONU, reprezentând Republica Moldova la lansarea Strategiei Globale pentru Obiectivele Sustenabile de Dezvoltare: Sănătatea si Protecția Fiecărei Femei si Fiecărui Copil (2016-2030)

Documentul strategic a fost lansat de Ban Ki-moon, Secretarul General ONU în prezența liderilor de state, miniștri, ambasadori, Directorii Executivi ai Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), UNICEF, UNAIDS, UNFPA, GFATM, reprezentanți ai multor organizații internaționale din domeniu.

În cadrul lansării oficiale, viceministrul Gîlca a susţinut un discurs, menţionând: „Pentru realizarea obiectivelor din Strategia Globală pentru femei și copii fiecare dintre noi are un rol important: angajamente concrete, acțiuni colective, parteneriate la nivel de fiecare comunitate – toate împreună vor concluziona într-un impact multidimensional pentru dezvoltare durabilă”.

Strategia pentru Sănătatea și Protecția Fiecărei Femei și Fiecărui Copil vine să inspire liderii politici și factorii de decizie pentru a accelera programele de sănătate, protecție socială și bunăstare a femeilor, copiilor și adolescenților.

Un alt eveniment cu participarea viceministrului Boris Gîlca este sesiunea tematică Egalitatea de Gen şi Împuternicirea Femeilor din cadrul  Adunării Generala ONU, care s-a desfăşurat la 27 septembrie curent.

„Împuternicirea femeilor și drepturile femeilor sunt două aspecte care plasează țara mea, Republica Moldova, pe harta lumii în aceeași culoare ca și cele mai dezvoltare state ale lumii. Potrivit Indicelului Global al Parității de Gen 2014, Republica Moldova se situează pe locul 25 din 142 țări cu cele mai bune performanțe din lume în asigurarea egalității de gen, cu rezultate remarcabile privind accesul la educație, muncă și sănătate”, a reiterat viceministrul Gâlca în cadrul discursului de prezentare a obiectivelor naţionale la trema „Egalitatea de Gen şi Împuternicirea Femeilor”.

În acest context, Republica Moldova își asumă:

să aprobe și să implementeze următorul Program național pentru asigurarea egalității de gen în bază de rezultate și integrat în buget;

să integreze egalitatea de gen în toate politicile la nivel național și local;

să fortifice Abilitatea Economică a Femeilor prin elaborarea primului Program național privind antreprenoriatul femeilor,

să promoveze femeile în politică și în procesul de luare a deciziilor în proporţie de cel puţin 30 la sută;

să inspire și să încurajeze femeile care au o pasiune pentru tehnologiile moderne și comunicații.

 

Doina Secrieru

 

Share