Prima reuniune a Comitetului director în cadrul Programului Suportului Bugetar destinat Poliției
La data de 22 februarie 2017, conducerea MAI a participat la prima reuniune a Comitetului director în cadrul Programului Suportului Bugetar destinat Poliției în contextul Strategiei de dezvoltare a Poliției pentru anii 2016-2020, potrivit unui comunicat de presă.
Ședința de lucru s-a desfășurat în cadrul Inspectoratului General al Poliției (IGP), cu participarea șefului Delegației UE, E.S. Pirkka Tapiola, ministrul Afacerilor Interne, Alexandru Jizdan, viceministrul Dorin Purice, șeful IGP Alexandru Pînzari, reprezentanți ai Delegației UE, angajați ai MAI, IGP și ai Departamentului Trupelor de Carabinieri (DTC).
Agenda de lucru a inclus mai multe prezentări cu privire la progresele și perspectivele de viitor în implementarea Strategiei Naționale de Dezvoltare a Poliției pentru anii 2016-2020, stadiul de implementare în anul curent a obiectivelor Strategiei, managementul resurselor umane dar și rolul și funcția Asociației Femeilor din Poliție.
Prezent la întrunire, E.S. Pirkka Tapiola a menționat că UE va continua colaborarea cu Republica Moldova în domeniul Afacerilor Interne și va susține în totalitate implementarea valorilor europene în acest sistem.
Ministrul Afacerilor Interne, Alexandru Jizdan a menționat despre Strategia de dezvoltare a Poliției care este un proiect benefic atât pentru angajați cât și pentru cetățeni, iar suportul bugetar de care va beneficia Poliția este unul fără precedent.
“Este foarte important sa conștientizăm necesitatea reformei poliției, astfel încât în cel mai scurt timp să putem livra servicii bune societății, cum ar fi: reducerea timpului de intervenție a poliției, implementarea conceptului poliției comunitare, avansarea în carieră pe principiul meritocrației și nu în ultimul rând sporirea nivelului de încredere a cetățenilor în forțele de ordine”, a menționat în discursul său ministrul Alexandru Jizdan.
Totodată, participanții au făcut prezentări cu privire la îmbunătățirea capacităților de formare continuă prin crearea unui Centru comun de aplicare a Legii, îmbunătățirea condițiilor de detenție în izolatoarele Poliției, consolidarea capacităților de investigare a criminalității, asigurarea unui sistem modern de telecomunicații și măsuri eficiente de combatere a corupției în cadrul Poliției, iar reprezentanții DTC s-au expus asupra corelării dintre Poliție și Carabinieri în asigurarea ordinii publice, menținerii și restabilirii acesteia.
La finele ședinței viceministrul Afacerilor Interne, Dorin Purice a mulțumit Delegației UE pentru sprijinul acordat în implementarea Strategiei, accentuând importanța implementării obiectivelor propuse prin valorificarea acestui suport financiar acordat Poliției în valoare de 57 milioane euro.
Mihaela Rotari