Prima etapă a sistemului de trasabilitate a masei lemnoase, la final

Prima etapă a sistemului de trasabilitate a masei lemnoase, la final

Dezvoltarea sistemului de monitorizare a circuitului de masă lemnoasă și acordarea suportului necesar instituțiilor de resort privind aplicarea legislației pentru asigurarea eliminării ilegalităților, este activitatea care a prezentat rezultatele finale din cadrul Programului ENPI FLEG II, proiect ce își încheie activitatea în această perioadă. Responsabil de implementarea acestei acțiuni (dezvoltarea sistemului, instruirea personalului, consultanța tehnică și informațională) a fost WWF PCD (Fondul Global pentru Natură Sălbatică, Programul Carpatin Dunărean (România). Astfel, în cadrul Programului ENPI FLEG II, în colaborare cu Agenţia „Moldsilva”, a fost creat și testat la nivelul unei unităţi pilot – Ocolul silvic Vatici, Întreprinderea silvică Orhei, şi extins un sistem de trasabilitate a lemnului, care oferă atât trasabilitate masei lemnoase, cât şi transparenţă crescută activităţii întreprinderilor silvice subordonate.

Sistemul finalizat împreună cu încheierea Programului ENPI FLEG II, include componente pentru gestionarea parchetelor, recepţia de masă lemnoasă şi generarea de rapoarte specifice, precum şi o aplicaţie pentru terminale mobile prin care se preiau recepţiile de masă lemnoasă din parchete şi se monitorizează livrările de masa lemnoasă. Tot în această etapă finală, Agenţia „Moldsilva” a beneficiat de încă un ajutor din partea Programului ENPI FLEG II, prin furnizarea a 160 de terminale mobile în scopul implementării sistemului de trasabilitate.

Antoanela Costea, reprezentatul WWF România, (Programul Dunăre International Carpatica), a menționat că acest sistem va aduce beneficii în măsura în care se va implementa activ şi îmbunătăţi în funcție de necesitate și pe măsura nevoilor apărute pe parcursul activității.

Ion Cebanu, directorul general al Agenției „Moldsilva”, a mulțumit reprezentanților proiectului pentru colaborare și intenția de a lucra asupra acestui aspect de trasabilitate a lemnului, care va oferi plus valoare transparenței și credibilității sectorului forestier național și se va lucra intens pe acest aspect de extindere a sistemului în întreaga ramură silvică din Republica Moldova.

 

Mihaela Rotari

Share