Prim-ministrul a participat la evenimentele organizate în memoria eroilor căzuți în conflictul de pe Nistru.
Prim-ministrul Chiril Gaburici a participat la evenimentele organizate în memoria eroilor căzuți pentru apărarea integrității Republicii Moldova, alături de Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, membrii Cabinetului de miniștri, politicieni, combatanți și alții.
Șeful Executivului a depus flori la monumentul „Maica Îndurerată” de la Complexul memorial „Eternitate” și a menționat că acest eveniment este o dovadă de respect față de toți cei care au participat la conflictul de pe Nistru.
„Nu îi putem da uitării pe cei căzuți pe câmpul de luptă, cei care au luptat pentru independența, democrația și integritatea Republicii Moldova. Mă închin în fața tuturor celor care și-au pierdut viețile, părinților și familiilor care au avut de suferit, mă închin în fața tuturor celor care au luptat și și-au pus în pericol viața”, a precizat Chiril Gaburici.
Premierul a dat asigurări că şi pe viitor vor fi întreprinse eforturi în vederea realizării aşteptărilor luptătorilor pentru integritatea ţării. În acest an, participanţii la conflictul armat de pe Nistru şi familiile celor decedaţi vor primi un ajutor în mărime de o mie de lei. Este vorba de circa 500 de persoane ce vor beneficia de acest sprijin financiar.
Astăzi se împlinesc 23 de ani de la începutul acțiunilor de luptăpentru apărarea integrităţii şi independenţei Republicii Moldova.Ziua comemorării victimelor războiului de pe Nistru a fost institută la 2 martie 2010, printr-o decizie votată în Parlament.
Doina Secrieru