Președintele Timofti, la discuții cu Premierul Kobeakov

Președintele Timofti, la discuții cu Premierul Kobeakov

Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a primit astăzi, 3 octombrie a.c., la Reședința de Stat, o delegație condusă de către Prim-ministrul Republicii Belarus, domnul Andrei Kobeacov. Despre aceasta anunță Serviciul de Presă al Președinției Republicii Moldova.

 Șeful statului a salutat vizita oficială a șefului Executivului de la Minsk, care confirmă bunele relații moldo-belaruse, în special, pe dimensiunea economică.

 De asemenea, Președintele Timofti și-a reiterat gratitudinea către autoritățile belaruse pentru menținerea accesului pe piață a produselor moldovenești, în perioada embargoului impus de Federația Rusă.

 La rândul său, premierul belarus a menționat că țara sa respectă vectorul pro-european de dezvoltare al Republicii Moldova și, în pofida viziunilor distincte privind politica externă, Chișinăul și Minskul pot identifica punți de colaborare.

 Participanții la discuție s-au referit și la reuniunea Comisiei interguvernamentale mixte pentru cooperare comercial-economică, care are loc  la Chișinău și unde urmează să fie identificate proiecte de interes comun, inclusiv în domeniul farmaceutic și cel al infrastructurii drumurilor.

 Oficialii s-au arătat optimiști în privința sporirii volumului schimburilor comerciale dintre cele două state, în perspectivă.

 01

Doina Secrieru

 

Share