Președintele Parlamentului: Autoritățile rămân consecvente în promovarea măsurilor de îmbunătățire a mediului de afaceri
Agenda de reforme prioritare până la finele anului, precum și măsurile întreprinse pentru dezvoltarea mediului de afaceri în Moldova au fost discutate la o întâlnire a Președintelui Parlamentului Andrian Candu cu membrii Asociației Investitorilor Străini (FIA), potrivit unui comunicat de presă.
Andrian Candu a declarat că autoritățile rămân consecvente în promovarea măsurilor de îmbunătățire a mediului de afaceri. Potrivit lui, unul dintre obiectivele guvernării pro-business este crearea condițiilor favorabile pentru o economie de piață prosperă, care va duce la creșterea nivelului de trai.
Președintele FIA, Alexander Koss, a salutat îmbunătățirea climatului investițional și deschiderea guvernării pentru discuții și schimb de opinii cu mediul de afaceri. Acesta a declarat că Asociația va continua să se implice și să colaboreze cu autoritățile pentru crearea unui mediu prietenos pentru investitori.
Părțile au discutat mai multe proiecte aprobate de Parlament privind sistemul tichetelor de masă, privind simplificarea procedurilor de ședere pe teritoriul țării noastre a specialiștilor din domeniul IT, de securizare și modernizare a sistemului financiar-bancar, privind Ghișeul unic, facilitarea condițiilor de desfășurare a activității economice, inclusiv reducerea numărului instituțiilor de control și al actelor permisive.
Amintim că, la începutul acestei luni, a fost semnată a doua Foaie de parcurs Guvern – Parlament privind agenda de reforme prioritare până la finele acestui an. Acest document vine să probeze determinarea guvernării de a continua agenda de reforme pentru cetăţenii Republicii Moldova și să ofere previzibilitate în acțiunile autorităților. Documentul include aproape 60 de acțiuni în șapte domenii prioritare, inclusiv o serie de acțiuni importante pentru mediul de afaceri, investitori și sectorul financiar-bancar.
cei de la FMI au primit scrisoarea Maiei? poate o dau si celor din Europa ca sa fie mai clar cine si pentru ce lupta in tara asta!