Președintele Parlamentului a felicitat poporul ucrainean cu ocazia Zilei Independenței

Președintele Parlamentului a felicitat poporul ucrainean cu ocazia Zilei Independenței

Președintele Parlamentului Andrian Candu i-a transmis omologului său ucrainean, Andriy Parubiy, felicitări cu ocazia celebrării a 26 de ani de la proclamarea independenței Ucrainei, notează Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova.

“În numele Parlamentului Republicii Moldova și al meu personal, îmi face deosebită plăcere să vă adresez Dumneavoastră și întregului popor ucrainean cele mai sincere felicitări, urări de bunăstare și pace cu ocazia sărbătorii naționale a Ucrainei – Ziua Independenței. Îmi exprim încrederea că obiectivul nostru comun de integrare europeană va contribui la consolidarea constantă a parteneriatului fructuos dintre țările noastre, spre beneficiul ambelor popoare”, se arată în scrisoarea adresată Președintelui Radei Supreme a Ucrainei.

Ucraina a adoptat Declarația de independență față de URSS pe data de 24 august 1991.

Doina Secrieru

Share