Președintele Dodon, despre propunerea la funcția de ministru al Apărării: „Nu pot accepta o asemenea candidatură”

Președintele Dodon, despre propunerea la funcția de ministru al Apărării: „Nu pot accepta o asemenea candidatură”

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, scrie, într-o postre pe o rețea de socializare, că a cerut la funcția de ministru al Apărării un militar profesionist, iar Guvernul îi propune „un băiat de granturi”.

Șeful statului caracterizează candidatura lui Eugen Sturza la funcția de ministru, drept un „reformator” de birou.

„Nu pot accepta o asemenea candidatură, deoarece este nu doar incompetentă în domeniul militar, dar are și o experiență dubioasă în cabinetele Filat și Leancă. Armata Națională așteaptă să fie condusă de o persoană bine pregătită și profesionistă, care cunoaște specificul managementului militar. Și eu îmi rezerv dreptul de a veni în curând cu o asemenea candidatură. De opt ani în Ministerul Apărării s-au făcut experimente cu tot felul de miniștri unioniști impuși prin algoritm politic cu liberalii. Acum, prin algoritm politic cu Leancă. Eu voi fi alături de militari în solicitările lor pentru o conducere competentă și responsabilă, apolitică. Iar pe domnul Sturza nu îl pot accepta nici acum, nici la a doua înaintare, dacă Guvernul va insista în mod repetat asupra acestei candidaturi absolut nepotrivite”, a  conchis Dodon.

Mihaela Rotari

Share