Premierul solicită accelerarea implementării reformei Cancelariei de Stat
Prim-ministrul Pavel Filip a prezidat şedinţa de lucru cu participarea factorilor de decizie în elaborarea concepţiei Reformei Cancelariei de Stat, care constituie o primă etapă a Reformei Administraţiei Publice în Republica Moldova.
În cadrul discuţiilor, a fost examinat proiectul noii structuri a Cancelariei de Stat, elaborat cu sprijinul experţilor internaţionali în domeniu, fiind analizate în mod prioritar propunerile privind determinarea atribuţiilor şi mecanismelor de funcţionare a instituţiei. Astfel, componenţa acesteia urmează a fi optimizată, iar unele atribuţii transmise către alte autorităţi publice.
Premierul a subliniat că printre principalele obiective ale reformei Cancelariei de Stat sunt consolidarea rolului instituției în calitate de ”Centru al Guvernului”, eficientizarea cadrului general pentru definirea priorităţilor de activitate ale Guvernului, elaborarea şi implementarea politicilor publice de către autorităţile administrative centrale.
Totodată, a fost discutat noul concept de modernizare a procedurilor şi mecanismelor de avizare şi promovare a actelor examinate în cadrul ședințelor Guvernului. În acest sens, a fost dispusă inițirea procedurii de consultare a modificărilor în legislația națională care prevăd o nouă abordare privind modul de iniţiere, elaborare, avizare și expertiză a actelor legislative.
Un rol important în procesul de modernizare a administraţiei publice şi, implicit, a Cancelariei de Stat îi revine proiectului „e-Cabinet”, care presupune transferul mai multor procese, ce se efectuează în prezent pe hârtie, pe platforme electronice. Premierul Pavel Filip a cerut responsabililor în acest domeniu ca toate inițiativele să fie lansate cât mai curând posibil.
De asemenea, în cadrul şedinţei s-a discutat despre necesitatea modificării cadrului legal privind salarizarea funcţionarilor publici în vederea creării posibilităţilor de motivare suplimentară a acestora, în funcţie de performanţele obţinute, conform unor criterii prestabilite.
Mihaela Rotari