Premieră! În R.Moldova va avea loc un Exerciţiu de securitate cibernetică
Peste 50 de participanți din diferite instituții cu atribuții în domeniul securității cibernetice, de la 25 instituții publice, precum şi reprezentanți din sectorul privat (furnizori de servicii internet, sectorul energetic, instituții financiare etc.) vor participa la Exerciţiul organizat, în perioada 28-30 noiembrie curent,de către European Cyber Security Initiative (ECSI), cu suportul financiar din partea Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) şi Ministerul Afacerilor Externe a Estoniei. În Republica Moldova, Î.S. „Centrul de telecomunicații speciale”, CERT-GOV-MD, este coordonatorul acestui exercițiu.
Potrivit unui comunicat de presă, preluând experiența internațională, dar și conștientizând vulnerabilitățile identificate în domeniul managementului crizelor din spațiul cibernetic, la nivel naţional, Exerciţiu de securitate cibernetică urmărește consolidarea unui mecanism coerent de reglementare a atribuțiilor şi de identificare a unui cadru unitar de reacție rapidă şi coordonare în raport cu incidentele cibernetice survenite.
Scopul acestui exercițiu este de a pregăti persoanele cu funcții de decizie să atragă atenția asupra proceselor de management a crizelor din spațiul cibernetic și de a promova cultura securității cibernetice. Exercițiul va consta din trei module/sesiuni pe diferite aspecte legate de securitatea cibernetică. În prima zi, subiectele vor fi prezentate de experți internaționali din domeniul securității cibernetice și apărarea cibernetică, probleme la nivel de guvern, militar şi instituții private. Exercițiul de luare a deciziilor va avea loc a doua zi a programului bazându-se pe concepte şi metodologii aplicate pentru gestionarea crizelor de securitate cibernetică. În final, ultima zi va prezenta o totalizare a informațiilor şi practicilor dobândite inclusiv o sesiune de feedback între participanți.
Conform scenariului, reprezentanții cu funcții de decizie din cadrul sectorului public alături de cele din sectorul privat vor participa la simulări reale de incidente cibernetice separate, testând astfel în ce măsură sunt pregătiți să ia decizii corecte şi să răspundă cu succes atacurilor în adresa infrastructurilor critice gestionate inclusiv şi provocărilor survenite din spațiul cibernetic.
Mihaela Rotari