Premieră! Acord de colaborare între Moldova și Kazahstan în domeniul sănătății
În premieră, Ministerul Sănătăţii al Republicii Moldova a semnat un Acord de colaborare cu Ministerul Sănătăţii şi Dezvoltării Sociale al Republicii Kazahstan privind colaborarea în domeniul sănătăţii. Evenimentul a avut loc în cadrul vizitei de lucru al ministrului Sănătății, Ruxanda Glavan, în oraşul Minsk, Republica Belarus.
Prin urmare, instituțiile vor coopera în acordarea serviciilor medicale complexe de diagnostic şi tratament, îndreptate spre menţinerea şi recuperarea sănătăţii pacienților. Acordul prevede și schimbul de experiență mai eficient în domeniul medicamentelor şi dispozitivelor medicale.
Totodată, părţile vor oferi posibilitatea de perfecţionare a cadrelor medicale, farmaceutice şi ştiinţifice, prin organizarea cursurilor de instruire și stagiilor de practică.
Cooperarea bilaterală moldo-kazahă mai presupune organizarea în comun a cercetărilor ştiinţifice, furnizarea statisticii medicale și oferirea sprijinului în cazul apariţiei riscului de răspândire a infecţiilor deosebit de periculoase.
Prin intermediul acestui Acord va fi promovată dezvoltarea cooperării multilaterale în domeniile prioritare ale sănătăţii, care prezintă interes reciproc la nivel internaţional, în special în cadrul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii şi a altor Agenţii specializate şi Programe ale Organizaţiei Naţiunilor Unite şi Comunităţii Statelor Independente.