Precizările CEC referitor la „corectitudinea în desfășurarea campaniei electorale”
Comisia Electorală Centrală cheamă concurenții electorali la funcția de Președinte al Republicii Moldova și instituțiile mass-media să desfășoare campania electorală pentru alegerile prezidențiale din 30 octombrie curent în strictă conformitate cu prevederile legislației electorale.
Potrivit Codului electoral, cetăţenii Republicii Moldova, partidele şi alte organizaţii social-politice, blocurile electorale, candidaţii şi persoanele de încredere ale candidaţilor au dreptul de a supune discuţiilor libere şi sub toate aspectele programele electorale ale concurenţilor electorali, calităţile politice, profesionale şi personale ale candidaţilor, precum şi de a face agitaţie electorală în cadrul adunărilor, mitingurilor, întîlnirilor cu alegătorii, prin intermediul mijloacelor de informare în masă, prin expunerea de afişe electorale sau prin intermediul altor forme de comunicare.
Totodată, exerciţiul acestui drept poate fi supus unor formalităţi, condiţii, restricţii sau sancţiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare într-o societate democratică, pentru securitatea naţională, integritatea teritorială sau siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, ocrotirea sănătăţii sau protecţia moralei, protecţia reputaţiei, apărarea drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea de informaţii confidenţiale sau pentru a garanta autoritatea şi imparţialitatea puterii judecătoreşti.
În cazul agitației electorale prin intermediul radiodifuzorilor naționali și utilizării materialelor de arhivă, acestea vor fi însoţite, în mod clar, de menţiunea „Arhiva”, după caz, video sau audio, care trebuie să fie ușor sesizabilă. Materialele respective nu pot fi utilizate în cazul în care denaturează sensul lor iniţial.
Atragem atenția asupra faptului că spoturile electorale nu pot conține tertipuri de imagini și/sau sunete, limbaj licențios sau injurii care lezează onoarea și demnitatea persoanei, calomnii, îndemnuri la ură națională, rasială sau religioasă, incitare la violență publică în masă, incitarea la acțiuni care au drept scop răsturnarea sau schimbarea prin violență a orînduirii de stat sau prin încălcarea prin violență a integrității Republicii Moldova, incitarea la acțiuni extremiste și/sau teroriste ori la alte acțiuni care au ca scop încălcarea ordinii de drept.
În același context, sunt interzise montajele dacă schimbă esența mesajului inițial și ca rezultat lezează onoarea, demnitatea concurentului electoral.