Portalul național al instanțelor de judecată – supus consultărilor publice
Ministerul Justiției, în comun cu Agenţia de Administrare a Instanţelor Judecătorești și Consiliul Superior al Magistraturii, vor consulta, în ședință publică, subiectul protecției datelor cu caracter personal prin prizma publicării hotărârilor judecătorești depersonalizate pe portalul național al instanțelor de judecată, potrivit unui comunicat de presă.
Reprezentanții societății civile, ai mediul de afaceri, ai autorităților publice din sectorul justiției și alte domenii relevante, specialiști în drept, persoane fizice interesate, sunt invitați pentru discuții la evenimentul ce se va desfășura vineri, 10 martie 2017, cu începere de la ora 10:00, la Ministerul Justiției, în sala de conferințe (etajul al II-lea).
Obiectivul ședinței este stabilirea echilibrului dintre protecția datelor cu caracter personal, accesul la informație, apărarea demnității, intimității şi reputației persoanei, prezumția de nevinovăție. Vor fi discutate temele: depersonalizarea hotărârilor judecătorești și modul de funcționare a motorului de căutare de pe site-ul instante.gov.md.
La eveniment vor participa: ministrul Justiției, Vladimir Cebotari; președintele Consiliului Superior al Magistraturii, Victor Micu; directorul Centrului Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal, Eduard Răducanu; și membrii Grupului de lucru, instituit prin Hotărârea Plenului CSM nr.115/5 din 7 februarie 2017 cu modifică Regulamentul privind modul de publicare a hotărârilor pe paginile web ale judecătoriilor.
Toate comentariile și opiniile pertinente pentru elaborarea viitoarelor instrumente și mecanisme de publicarea a hotărârilor instanțelor de judecată, inclusiv datele de contact ale persoanelor desemnate să reprezinte instituția/organizația în acest proces, sunt așteptate până pe 10 martie 2017 pe adresa de e-mail: public.consult@justice.gov.md. Contăm foarte mult pe contribuția dvs, una importantă pentru sectorul justiției și societate în general.
Propunerile vor fi analizate în cadrul Grupului de Lucru creat prin Hotărârea CSM menționată și, respectiv, pe parcursul dezbaterilor publice, activități ce vor continua prin modificarea și completarea Regulamentului privind modul de publicare a hotărârilor judecătorești pe portalul unic al instanțelor de judecată, aprobat prin Hotărârea CSM nr. 432/19 din 21 iunie 2016.