Polițist, reținut. Ar fi pretins și primit 550 de euro mită
Un angajat al Inspectoratului Național de Investigații al IGP al MAI, a fost reținut de ofițerii SPIA și CNA, de comun cu procurorii anticorupție. Acesta este bănuit de trafic de influență.
Potrivit denunțătorului, Polițistul ar fi pretins și primit 550 de euro, susținând că are influență asupra unor angajați ai Direcției înregistrare a transportului şi calificare a conducătorilor auto a Î.S. ”CRIS Registru”, în vederea susținerii fără impedimente a examenelor finale și eliberarea ulterioară a permisului de conducere de categoria „B”.
Potrivit SPIA, angajatul INI a fost recunoscut în calitate de bănuit și la moment este reținut pe un termen de 72 ore.
Pe cazul dat a fost inițiată o cauză penală conform indicilor infracţiunii prevăzută de art. 326 alin. (1) Cod penal al Republicii Moldova (Traficul de influență).
Pentru infracțiunea respectivă, legislația prevede o amendă în mărime de pînă la 3000 de unități convenționale sau închisoare de până la 5 ani.
Conducerea urmării penale este exercitată de către Procuratura Anticorupție.
Maria Roșca