Poliția de Frontieră și MAI au analizat în ședință implementarea Acordului de finanțare din partea UE

Poliția de Frontieră și MAI au analizat în ședință implementarea Acordului de finanțare din partea UE

Grupul de lucru departamental privind realizarea și valorificarea Suportului bugetar oferit de UE pentru implementarea Planului de acțiuni în domeniul liberalizării regimului de vize, s-a reunit în ședință la data de 3 august 2016.

Potrivit unui comunicat de presă, în cadrul ședinței, prezidată de către șeful interimar al Poliției de Frontieră, Ianuș Erhan, a participat delegația aparatului central al Ministerului Afacerilor Interne, condusă de Secretarul de Stat al MAI, Mihail Beregoi.

Discuțiile au vizat în linii mari realizările instituționale, obținute până în prezent în cadrul Suportului bugetar, accentul fiind pus pe progresele înregistrate în procesul de reformă și modernizare a Poliției de Frontieră în baza contribuției financiare a UE. Totodată, interlocutorii au acordat o atenție deosebită domeniilor în care se solicită eforturi suplimentare, în contextul realizării condiționalităților asumate de Poliția de Frontieră pentru realizare prevederilor Acordului de finanțare semnat la mijlocul anului 2014.

Ianuș Erhan și-a exprimat încrederea în suportul continuu din partea MAI, dar și necesitatea corelării eforturilor în implementarea cu succes a Acordului de finanțare. Reprezentanții MAI au dat asigurări de susținere și conlucrare eficientă în domeniul vizat, venind în acest sens, cu un șir de recomandări.

De menționat că în baza Suportului bugetar oferit de UE, Poliția de Frontieră a reușit să-și consolideze capacitățile în diferite domenii, printre care: sisteme informaționale și interoperabilitate, analiză de risc și informații, control de frontieră, coordonare operațională, cooperare etc.. Astfel s-a contribuit la realizarea obiectivului general urmărit de autoritățile naționale – „îmbunătăţirea mobilității cetăţenilor Republicii Moldova, asigurând în acelaşi timp ordinea şi securitatea publică, consolidând statul de drept şi protecţia drepturilor omului în conformitate cu standardele europene şi cele mai bune practici internaționale”.

Doina Secrieru
Share