Poliția de Frontieră, campioană la Turneul Internațional de minifotbal “Cupa Independenței”

Poliția de Frontieră, campioană la Turneul Internațional de minifotbal “Cupa Independenței”

  La 30 august,angajați ai structurilor de forță din R.Moldova, România, Georgia și reprezentanți ai EUBAM au jucat meciurile finale din cadrul Turneului Internațional de minifotbal “Cupa Independenței”, ediția 2015.

Competiția a fost organizată pentru al doilea an consecutiv, la inițiativa și suportul Poliției de Frontieră în comun cu Asociația Internațională a Polițiștilor, Biroului Teritorial Poliția de Frontieră și Asociația Sindicală “ Frontiera”, meciurile fiind disputate pe stadionul Real-Succes din Chișinău.

Timp de două zile, 12 echipe înscrise în concurs, au luptat pentru obținerea trofeului, printre care 8 din Republica Moldova – Poliția de Frontieră, Serviciul Protecției Civile și Situațiilor Excepționale, Inspectoratul General al Poliției, Departamentul Instituțiilor Penitenciare, Asociația Judecătorilor din Republica Moldova, Asociația Internațională a Polițiștilor, Procuratura Generală, Serviciul Vamal și alte 4 din UE – Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră ,,Iași” și Școala de Pregătire a Agenților Poliției de Frontieră ”Avram Iancu” Oradea din România, Poliția de Frontieră din Republica Georgia, Misiunea Uniunii Europene de Asistență la Frontieră în Moldova și Ucraina(EUBAM).

Formaţiile participante au fost împărţite în grupe preliminare, unde au jucat după sistemul fiecare cu fiecare. Echipele clasate pe primele locuri în grupe au fost calificate în faza play-off, unde a acţionat sistemul eliminatoriu. Echipa Poliției de Frontieră și a Inspectoratului General de Poliție, învingătoare ale semifinalei au disputat finala mare, contând pentru trofeul principal. Fotbaliștii Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră ,,Iași” și cei de la Serviciul Protecției Civile și Situațiilor Excepționale al R.Moldova au luptat pentru locul trei al turneului. Cum era și de așteptat, atmosfera a fost una spectaculoasă și captivantă, având posibilitatea de a urmări răsturnări de scor și multe goluri interesante.

Loviturile de departajare de la finalul meciului, a calificat Poliția de Frontieră a R.Moldova pe prima poziție a turneului. Locul II i-a revenit echipei Inspectoratului General de Poliție, iar pe poziția a treia s-a clasat echipa Serviciul Protecției Civile și Situațiilor Excepționale a R.Moldova.

La festivitatea de premiere, viceministrul Afacerilor Interne al Republicii Molodva, Veaceslav Ceban, a felicitat toți participanții la Turneu, iar câștigătorilor le-a acordat medalii, cupe, diplome conform locurilor obținute.

Precizăm că,  competiția sportivă s-a desfășurat în contextul sărbătorii Zilei Independenței Republicii Moldova și a avut drept scop consolidarea cooperării între instituțiile de forță din R. Moldova și din străinătate, stabilirea de noi legături de prietenie și de noi forme de colaborare, precum și promovarea sportului în rândurile angajaţilor autorităților de aplicare a legii.

 

Share