Peste trei sute de copii din toată țara au beneficiat de vacanță în cadrul Centrului de reabilitare și recreare al MAI
În acest an, 320 de copii au beneficiat de vacanță în cadrul Centrului de reabilitare și recreare al MAI, din or.Vadul lui Vodă, acolo unde anual, pe parcursul vacanței de vară, este organizată odihna copiilor angajaților sistemului Afacerilor Interne, potrivit unui comunicat de presă.
În acest context, astăzi, 14 august curent, 80 de copii din toate raioanele țării, aflați în ultima tură din acest sezon estival, s-au întors acasă. Copiii poliţiştilor căzuţi la datorie și invalizilor, precum și copiii din familiile social-vulnerabile au beneficiat de sejur gratuit.
Pe parcursul sejurului, în cadrul taberei, copii au avut parte de numeroase jocuri interactive, activităţi cultural-artistice, diverse acţiuni educaţionale cu caracter militaro-patriotic, dar și competiții sportive, menite să asigure dezvoltarea fizică a copiilor, spiritul de echipă și de competiție.
În calitate de educatori au fost detaşaţi angajaţi ai MAI, responsabili de organizarea şi buna desfăşurare a activităților cultural-educative şi sportive, precum și respectarea regulilor de securitate pe toată durata aflării la odihnă a copiilor, iar paza Centrului este asigurată de către angajaţii ÎS ,,Servicii pază” a MAI.
Mihaela Rotari