Peste 1300 de studenți înmatriculați cu taxă au obținut locuri bugetare

Peste 1300 de studenți înmatriculați cu taxă au obținut locuri bugetare

Pentru că au înregistrat rezultate academice remarcabile pe parcursul anului de studii 2015-2016, peste 1300 de studenți înmatriculați cu taxă la universitățile de stat, ciclul I, au ocupat locuri bugetare.

Conform datelor deținute de Ministerul Educației, cei mai mulţi studenţi cu taxă de studii care au obținut locurile bugetare sunt de la Universitatea Tehnică a Moldovei și Universitatea de Stat din Moldova.

Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului, Nadejda Velișco, șef al Direcției învățământ superior și dezvoltare a științei, a informat că, beneficiari au devenit studenţii promovaţi în anul II şi următorii ani de studii din cele 14 instituţii de învăţământ superior de stat ce organizează concursul.

”Studenții care au obținut o notă medie mare, desfășoară activități ştiinţifice şi de cercetare sau au înregistrat performanţe sportive deosebite, au avut posibilitatea să își păstreze ori să ocupe un loc bugetar. Nu au fost scoase la concurs locurile bugetare pentru studenţii orfani, studenţi rămaşi fără îngrijirea părinţilor şi persoanele cu dizabilitate severă şi accentuată”, a precizat Nadejda Velișco.

Pentru anul I şi anul II (comparativ cu anul precedent) au fost scoase la concurs 4950(5530), respectiv 5013 (5555) de locuri cu finanţare bugetară la care au participat şi 2392(2781), respectiv 2020 (2820)de studenţi care-și fac studiile prin contract cu achitarea taxei de studii. În rezultatul concursului 882 (960) şi respectiv 444 (815) dintre studenţii cu taxă de studii din anii precedenţi au ocupat locuri cu finanţare bugetară, ceea ce constituie circa 18%  (18%) şi 9% (15%) din numărul total de locuri cu finanţare bugetară scoase la concurs.

”Concursul este organizat pentru al treilea an consecutiv, atestându-se o creștere a interesului din partea studenților pentru a păstra locul ocupat la buget. Acest fapt este demonstrat de numărul în scădere al tinerilor care studiază la contract cu achitarea taxei și au ocupat locuri bugetare”, a spus sursa citată.

Concursurile pentru locurile bugetare se desfășoară conform Regulamentului cu privire la condiţiile de ocupare a locurilor cu finanţare bugetară în instituţiile de învăţământ superior de stat din Republica Moldova, aprobat prin Ordinul nr. 748 din 12.07.2013.

 

Maria Roșca

Share