Persoanele cu maladii psihice vor fi tratate la locul de trai

Persoanele cu maladii psihice vor fi tratate la locul de trai

Centre comunitare de sănătate mintală vor fi create la nivel național, până în anul 2021. Persoanele cu afecțiuni psihice vor beneficia în aceste instituții de tratamente profilactice și reabilitare. Măsura este prevăzută în Programul național privind sănătatea mintală pentru anii 2017-2021, aprobat ieri de Guvern, potrivit unui comunicat de presă.

Crearea centrelor comunitare va permite reducerea numărului bolnavilor spitalizați cu 50 la sută. În acest scop, în instituțiile medicale din raioane vor activa echipe multidisciplinare de medici, care vor oferi servicii terapeutice și de reabilitare.  În același timp, pacienții vor fi asistați la domiciliu și monitorizați.

Noul program mai prevede elaborarea unei strategii naționale de prevenire a suicidului. În acest context, vor fi identificate și monitorizate persoanele care riscă să recurgă la suicid.

Totodată, aproximativ 700 de medici de familie şi 300 de asistenţi medicali vor fi instruiţi până la sfârșitul anului 2017 să acorde asistență medicală persoanelor cu afecțiuni psihice.

Specialiștii vor fi pregătiți în cadrul proiectului „Suport pentru reforma serviciilor de sănătate mintală în Republica Moldova”, susținut de Agenţia Elveţiană de Cooperare şi Dezvoltare.

În Republica Moldova sunt înregistrate 150.843 de persoane cu patologii mintale, dintre care peste 8 la sută sunt copii.

În prezent, în țară activează 36 de centre comunitare de sănătate mintală.

Costul Programului național privind sănătatea mintală pentru anii 2017-2021 este de aproape un milion de lei.

 

Maria Roșca

Share