Pericol pentru chișinăuieni! Apa din Nistru a ajuns la un nivel critic

Pericol pentru chișinăuieni! Apa din Nistru a ajuns la un nivel critic

Urmare a secetei hidrologice din ultima perioadă, ieri, ora 15.00, a fost înregistrat un nivel critic al apei din rîul Nistru de 8,4 m, un nivel ce pune în pericol alimentarea cu apă a capitalei, anunță S.A. „Apă-Canal Chişinău”.

La înregistrarea unui nivel al apei mai mic de 8,4 m la Priza de apă Nistru, pompele intră în regim de cavitaţie stopînd activitatea prizei. Consecinţele pot fi catastrofale, pericolul în alimentarea cu apă afectînd nu doar locuitorii municipiului Chişinău, dar şi din alte localităţi din ţară, unde sursa de aprovizionare principală cu apă este fluviul Nistru.

Despre această problemă de durată, conducerea S.A. „Apă-Canal Chişinău” a informat, în repetate rînduri, atît administraţia publică locală, cît şi Preşedinţia, Guvernul, alte instituţii de resort, fiind căutate şi identificate soluţiile optime pentru intervenirea cît mai puţin costisitoare pentru a nu pereclita buna alimentare cu apă a mun. Chişinău.

Reamintim, că deja pe parcursul unui an, nivelul apei în rîu înregistrează un nivel mediu de mai puţin de nouă metri. Conform prevederilor proiectului Prizei de apă de suprafaţă din fluviul Nistru nr. 1525-П3, volumul I din anul 1986, pentru funcţionarea staţiei în regim normal, nivelul apei în fluviul Nistru în secţiunea căuşului Prizei de apă, trebuie să fie nu mai puţin de 9,1m.

 

Doina Secrieru

Share