Pavel Filip: Ne amintim cu recunoştinţă de eroii acestei ţări

Obişnuim ca, în fiecare an, să cinstim Ziua Victoriei şi comemorării eroilor căzuţi pentru Independenţa Patriei. Aproape 70 de mii de vieți omenești au fost jerfite pentru independenţa acestei ţări. Declarația a fost făcută de prim-ministrul Pavel Filip, cu ocazia zilei de 9 mai.

Premierul a menționat că, acest sacrificiu nu poate fi uitat. ”Dar trebuie să ne amintim mereu că avem, nu doar datoria de a comemora şi preţui această jertfă, ci şi obligaţia, faţă de cei căzuţi, să facem mai mult pentru această ţară, să facem din ea, nu doar un stat independent, ci şi unul prosper, în care eroilor din cel de-al Doilea Război Mondial le-ar fi plăcut să trăiască în pace”, a precizat el.

Pavel Filip a spus că poate că nu întâmplător primim o lecţie a timpului chiar de această zi de 9 mai. ”Anul acesta nu doar că avem Ziua Europei şi  Ziua Victoriei şi comemorării eroilor căzuţi pentru Independenţa Patriei în aceeaşi zi, ci credincioşii sărbătoresc ceea ce numim, în termeni populari, Paştele blajinilor”, a adăugat premierul.

Totodată, el a spus că azi ne amintim cu recunoştinţă de eroii acestei ţări, care au luptat pentru independenţa ţării, ne amintim cu smerenie de toţi cei dragi nouă şi care, din păcate nu mai sunt printre noi şi privim cu încredere şi speranţă spre calea noastră către un viitor mai bun în Europa.

 

Mihaela Rotari

Share