Pavel Filip a demarat procesul de reformare a sistemului de pensii
Prim-ministrul Pavel Filip a semnat decizia de aprobare a conceptului de reformă a sistemului actual de pensii, un proces de schimbare complex, care va pune accent pe echitatea socială.
Potrivit unui comunicat, Premierul a avut o serie de consultări cu membrii grupului de lucru pentru elaborarea reformei sistemului de pensii din Republica Moldova. Din componenţa acestuia fac parte reprezentanți ai Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, ai Casei Naţionale de Asigurări Sociale, ai patronatelor, ai sindicatelor, ai partenerilor de dezvoltare, ai sectorului asociativ, precum şi experţi în domeniu.
Premierul Pavel Filip a solicitat Ministerului Muncii Protecției Sociale și Familiei să continue consultările, pornind de la conceptul dat și să elaboreze împreună cu partenerii sociali și de dezvoltare, precum și cu specialiștii în domeniu, legislația necesară reformei, astfel încât aceasta să poată intra în vigoare de la 1 ianuarie 2017.
Totodată, Premierul a cerut grupului de lucru ca în baza elaborării noii legislații cetăţenilor să le fie garantat dreptul la un trai decent la bătrâneţe şi să fie excluse inechităţile sociale dintre diferite categorii de beneficiari de pensii.
”Noi am demarat în ultimele șase luni reforme importante pentru Republica Moldova în mai multe domenii. Cele mai multe se regăsesc în Foaia de Parcurs. Dar trebuie să ținem cont că aceste reforme trebuie să fie suportabile și echitabile, mai ales pentru categoriile social vulnerabile. Nu facem experimente pe oameni, ci legi bune pentru oameni”, consideră Prim-ministrul Pavel Filip.
Conceptul de reformă a sistemului de pensii prevede, între altele, reducerea inechităților din sistemul de pensii şi racordarea la principiile de asigurări sociale, crearea unui sistem de pensii atractiv, cu un nivel sporit al beneficiilor, asigurarea unei guvernanțe transparente și cu capacități consolidate de administrare a sistemului de pensii.
În urma analizei efectuate, membrii grupului de lucru au identificat trei probleme majore: inechitatea în stabilirea pensiei între diferite categorii de cetățeni, nivelul redus al beneficiilor și faptul că sistemul de pensii nu este sustenabil.
În opinia specialiştilor, dacă sistemul de pensii nu va fi reformat, decalajul dintre câștigurile persoanelor și pensiile lor va crește.
Nivelul pensiei, pentru toți cetățeni, indiferent de statutul lor, trebuie să corespundă contribuțiilor achitate. Grupul de lucru a apreciat că nu este echitabil ca pensia unor categorii să constituie 75% din salariul mediu, pe când la marea majoritate a pensionarilor această rată de înlocuire este de trei ori mai mică, de doar 26% raportat la salariul mediu.
În măsura în care reformele și capacitățile bugetare vor permite, beneficiile pensionarilor se propun a fi majorate nu doar prin indexarea anuală, ci și prin instituirea valorizării venitului asigurat, cu recalcularea pensiilor, precum și instituirea concomitentă a pensiei de bază.
Toate aceste deziderate pot fi realizate prin asigurarea funcționării unui sistem de pensii sustenabil, în primul rând din punct de vedere financiar. Astfel, urmează să fie create condiţii pentru creşterea numărului de contribuabili şi lărgirea bazei impozabile inclusiv prin combaterea fenomenului achitării salariilor în plic.
Potrivit datelor statistice, în Republica Moldova sunt 679.877 de pensionari.
Mihaela Rotari