Pâine de 2 lei pentru profesori, veterani, familiile cu mulţi copii şi familiile monoparentale din Orhei

Pâine de 2 lei pentru profesori, veterani, familiile cu mulţi copii şi familiile monoparentale din Orhei

La iniţiativa Primarului de Orhei, Ilan Şor (transmisă prin intermediul avocaţilor) a fost lansat un proiect-pilot privind extinderea ariei de beneficiari ai magazinelor sociale din Orhei, anunță www.orhei.md.

Astfel, potrivit dispoziţiei primarului Ilan Şor, începând cu ziua de astăzi, 24 mai, de magazinele sociale vor putea beneficia toţi veteranii de război şi conflicte armate (veteranii razboiului din Afganistan, catastrofei de la Cernobâl, conflictului din Transnistria, precum şi alte persoane asimilate participanţilor de război), familiile cu mulţi copii, familii monoparentale şi tot personalul din învăţământ, mai exact profesori, educatori, etc.

Graţie iniţiativei primarului, categoriile sociale cu venituri mici cum ar fi profesorii, veteranii de război, precum şi familiile cu mulţi copii sau monoparentale vor putea procura în cele 5 magazine sociale din Orhei, produse calitative la preţuri reduse, iar pâinea, cel mai vital produs, la preţ de 2 lei.

Primarul de Orhei, Ilan Şor a comunicat: „La iniţiativa mea, începând cu astăzi, 24 mai, în Orhei va fi extinsă aria categoriilor de cetăţeni eligibili  pentru utilizarea serviciilor magazinelor sociale.

Prin această iniţiativă, am decis să oferim o mână de ajutor celor care astăzi le vine greu să trăiască din pensile şi salariile mici. În acest sens, începând de astăzi, de magazinele sociale vor putea beneficia toţi veteranii de război şi conflicte armate (veteranii razboiului din Afganistan, catastrofei de la Cernobâl, conflictului din Transnistria, precum şi alte persoane similare participanţilor de război).

Mai mult, magazinele sociale şi-au deschis uşa şi pentru familiile cu mulţi copii, familii monoparentale şi tot personalul din învăţământ (profesori, educatori, ș.a.).

Am speranţa că posibilitatea de a procura produse mai ieftine şi pâine la doar 2 lei le va face traiul mai uşor.

Împreună cu echipa, nu intenţionăm să ne oprim aici. Astăzi, vom realiza o hartă socială a oraşului pentru a înţelege exact ce categorii necesită acces la magazinele sociale. Acesta este un proiect-pilot pe care-l implementăm cu succes în Orhei.

Datoria mea ca primar de Orhei, rezidă în dezvoltarea nu doar a domeniului infrastructurii oraşului, ci şi sfera socială. Proiectul respectiv face parte din programa electorală pe care o realizez pas cu pas. Visul meu este să asigur funcţionarii din sectorul public şi pensionarii din Orhei cu salarii şi pensii suplimentare, iar visele au tendiţa de a deveni realitate!”.

Cardurile sociale sunt eliberate la oficiul situat pe strada Vasile Lupu, 48, et. 2. Atfel, persoanele eligibile proiectului trebuie să prezinte buletinul de identitate, certificatul de componenţă a familiei şi legitimaţia de veteran.

Este de menţionat faptul că, magazinele sociale deschise la iniţiativa primarului în anul 2015 se bucură de succes printre orheienii cu venituri modeste.

Totodată, Ilan ŞOR îşi propune să extindă categoriile de beneficiari ai magazinelor sociale atât în regiunile din raionul Orhei, cât şi din ţară.

Amintim că, peste 40 mii de cetăţeni din toată ţara beneficiază de proiectul magazinelor sociale, lansat de Ilan ŞOR.

paine

Elena Ivanov

Share