Orhei 2016: crearea unui Holding, încă 40 de străzi reparate și 25 de terenuri noi de joacă!

Orhei 2016: crearea unui Holding, încă 40 de străzi reparate și 25 de terenuri noi de joacă!

Primarul orașului Orhei, Ilan Șor a prezentat ieri Raportul de activitate pentru primele luni ale anului curent, precum și a prezentat prioritățile pentru anul 2016.Edilul are planuri mărețe pentru 2016.

Conform spuselor sale, reparația drumurilor – reprezintă o prioritate pentru Primăria orașului Orhei.

„Astfel, și în acest an ne propunem să extindem lucrările de reparație, iar  circa 40 de străzi din cartierele Centru Nistreana, Lupoaica și Slobozia Doamnei vor intra în reparaţie, începând cu luna aprilie curent”, a spus edilul.

Șor a precizat că, pentru aceasta, în orașul Orhei va fi adusă o uzină de producere a asfaltului de calitate. „Astfel vor fi optimizate costurile și în plus vom putea oferi noi locuri de muncă pentru orășeni cu salarii decente”, a precizat el.

În opinia sa, o altă problemă a orașului ține de casele sunt de locuit multietajate, aflate la gestiunea fondului locativ.

„În urma unui studiu de fezabilitate efectuat, am constat că 102 case se află într-o stare deplorabilă. Din aceste considerente, am luat decizia ca aceste case să fie supuse, urgent, lucrărilor de reparație. Astfel, începând cu luna aprilie, mai multe echipe de constructori vor iniția lucrări masive de reparație interioare și exterioare”, a spus Primarul.

Primarul orașului a anunțat că a luat decizia că, pe lângă cele 10 terenuri de joacă construite anul trecut, anul acesta, la solicitarea orășenilor, să mai fie construite și amenajate alte 25 de terenuri de joaca pentru copii.

„Un alt proiect, de asemenea destinat tineretului, este Spartachiada Orheiană. Am lansat acest proiect cu scopul de a promova modul de viață sănătos printre orheieni. Spartachiada se va desfășura în luna mai, iar pregătirile pentru acest eveniment sunt deja în toi – sunt construite două terenuri sportive moderne. Terenurile sportive, sunt de ultima generație, multifuncționale și polivalente”, a precizat el.

Șor s-a referit și la partea economică. „Personal, voi depune toate eforturile ca veniturile întreprinderilor municipale să ajungă să constituie anual – 30-35 mil. lei.Tot aici, vreau să menționez că vom reorganiza Întreprinderile municipale, atât la nivel de resurse umane, cât și la nivelul de management. Mai mult, decalajul dintre salariu unui director de întreprindere comparativ cu a unui subaltern nu va mai fi atât de mare. Spre exemplu, dacă în prezent: salariul unui Director constituie în jur de 10-13 mii lei, iar al unui măturător este de până la două mii lei, atunci odată cu reformele implementate, salariul unui măturător va constitui între patru-cinci mii lei, iar al unui director de șapte-opt mii lei”, a precizat Șor.

Totodată, primarul de Orhei a menționat că, în 2016 va fi creat un holding de succes, primul de acest gen din Moldova. „Fără dezvoltarea economică a orașului nu vom reuși nimic. Banii desigur nu ajung pentru a realiza toate planurile noastre ce țin de infrastructură, domeniul social. E nevoie de mult mai mulți. Am luat o decizie complicată împreună cu echipa mea: vom încerca din întreprinderile orașului să creăm un Holding, iar dividendele obținute din activitatea acestuia  le vom orienta spre dezvoltarea orașului”, a spus Șor.

Scopul acestui holding este de a diminua cheltuielile întreprinderilor  și de a crește profitul. „Mă voi implica personal cu toate cunoștințele pe care le dețin în domeniul businessului. De asemenea, voi atrage prietenii  și partenerii mei ca să dezvolte afaceri în Orhei. Deja la finalul acestui an, vă veți convinge că Holdingul respectiv este unul care aduce profit”, a spus el.

Primarul a precizat că, va  munci în continuare pînă când fiecare din orheieni va putea spune: Mă mândresc că am un trai demn în cel mai prosper oraş din Republica Moldova – Orhei! Şi eu sînt sigur că, împreună cu Dvs., vom ajunge să sărbătorim această zi”, a spus el.

Doina Secrieru

Share