Ordinul de demisie a administratorului ÎS „ MoldATSA” Veaceslav Frunz, semnat
Ieri, 3 septembrie 2015, Ministrul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor, Iurie Chirinciuc, a semnat ordinul de demisie a Administratorului ÎS „MoldATSA”, Veaceslav Frunze.
Demisia domnului V. Frunze este parte integrantă a procesului de reorganizare și eficientizare a activităților din cadrul ÎS „MoldATSA”.
Ministrul Transportului și Infrastructurii Drumurilor, Iurie Chirinciuc s-a arătat indignat de faptul că pentru controlorii întreprinderii au fost diminuați, neîntemeiat, coeficienții de complexitate, în timp ce pentru administrația întreprinderii aceștia continuau să fie aplicați ilegal. În acest sens, Ministrul Iurie Chirinciuc a menționat că în sarcina noului director va fi pusă realizarea unei reorganizări a aparatului administrativ care, s-a demonstrat a fi unul exagerat de mare și ineficient. „În pofida faptului că angajații au restanțe salariale, conducerea întreprinderii ridica salarii de zeci de mii de lei, o astfel de administrare a patrimoniului public este inadmisibilă!”, a menționat Ministrul.
Tot astăzi, a fost efectuată o vizită la ÎS „MoldATSA”, în cadrul căreia Ministrul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor, Iurie Chirinciuc a făcut cunoștință cu angajații întreprinderii, condițiile de lucru și problemele acestora. Colectivului întreprinderii i-a fost prezentat, Adrian Boldescu, care va asigura interimatul funcției de administrator al întreprinderii.
Domnul A. Boldescu va deține această funcție până la organizarea concursului pentru selectarea noului conducător al ÎS „MoldATSA”.
Maria Roşca