Ordinul  „Bogdan  Întemeietorul”, acordat de Președintele RM, pentru cinci personalități notorii (foto)

Ordinul „Bogdan Întemeietorul”, acordat de Președintele RM, pentru cinci personalități notorii (foto)

Astăzi, Igor Dodon, Președintele țării a oferit distincții de stat unor personalități notorii din Republica Moldova, potrivit unui comunicat de presă.

Astfel, prin decret al Preşedintelui Republicii Moldova, pentru merite deosebite în dezvoltarea şi consolidarea statalităţii Republicii Moldova, contribuție la sporirea prestigiului ţării pe plan internaţional și activitate prodigioasă pe tărâm social, Igor Dodon a conferit Ordinul  „Bogdan  Întemeietorul”  următoarelor personalități:

CURBET Vladimir – conducător artistic și prim-maestru de balet al Ansamblului Național Academic de Dansuri Populare „Joc”;

TALMACI Leonid – ex-guvernator al Băncii Naționale a Moldovei;

GUDUMAC Eva – profesor universitar, doctor habilitat în medicină, membru titular al Academiei de Științe a Moldovei;

BENIUC Valentin – profesor universitar, doctor habilitat în științe politice;

MIHAIL Viorel – scriitor, publicist.

În discursul său, Președintele Igor Dodon și-a exprimat intenția de a iniția, în viitorul apropiat, procedura de oficializare a zilei de 2 februarie prin introducerea acesteia în lista zilelor de sărbătoare, a zilelor comemorative și zilelor de odihnă în Republica Moldova.Președintele consideră oportun gestul de a decerna anual, la 2 februarie, Ordinul ”Bogdan Întemeietorul”  unor persoane marcante.

Inițiativa este determinată de necesitatea comemorării zilei de 2 februarie 1365 – zi de importanță majoră în constituirea statalității moldovenești,  care simbolizează eliberarea Moldovei de sub dominația străină, se identifică cu recunoașterea suveranității și independenței Țării Moldovei și a afirmării demnității național-statale a poporului Moldovei.

În aceeași ordine de idei, pornind de la cadrul normativ în vigoare și în baza temeiurilor culturale, științifice, politice și sociale, Șeful statului a lansat o a doua inițiativă a Președintelui Republicii Moldova – instituirea drapelului istoric al Țării Moldovei în calitate de simbol național.

Menționăm că Ordinul ”Bogdan Întemeietorul” este al treilea în ierarhia distincțiilor de stat din Republica Moldova, după Ordinul Republicii și Ordinul ”Ștefan cel Mare”.

Până în prezent doar scriitorul Ion Druță și Mitropolitul Întregii Moldove, Vladimir, s-au învrednicit de această distincție.

1 2 3 4 5 6 7 8 dodon

Doina Secrieru

Share