(OPINIE) O amânare cât un eșec

(OPINIE) O amânare cât un eșec

Evoluțiile din ultima perioadă din spațiul european, dar și evoluțiile din spațiul intern fac din ce în ce mai previzibil rezultatul Consiliului European de iarnă.

Astfel, pentru Republica Moldova răspunsul NU VA FI UNUL DE ÎNCEPERE A NEGOCIERILOR DE ADERARE, CI O AMÂNARE până în luna martie a anului viitor.

Motivele acestei amânări, care în fapt este un refuz mascat, aduce și mai multă imprevizibilitate pentru Republica Moldova și riscă să ne arunce într-un carusel al amânărilor asemeni cazului României, ce este ținută pe nedrept de peste 12 ani la ușa Schengen sau a Turciei, ce negociază de zeci de ani aderarea la UE.

Cauzele acestui eșec previzibil sunt multiple și acoperă mai multe paliere. Printre cele mai importante motive ale acestei amânări, deopotrivă interne și externe, sunt:

– Legarea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană de Ucraina. Am avertizat în nenumărate rânduri că parcursul european este necesar a nu depinde de nici o altă țară, mai ales de un stat în război, permițând astfel o evaluare individuală a Republicii Moldova;

– Neîndeplinirea totală a foii de parcurs remisă de Uniunea Europeană și existența unor restanțe majore ce nu au fost îndeplinite de actuala guvernare, deși dețin puterea absolută în stat;

– Instabilitatea internă a Republicii Moldova datorită nu doar a elementelor hibride externe, dar și a incompetenței actualei guvernări;

– Existența unor divergențe majore privind procesul de extindere între țările Uniunii Europene. După cum se știe țările din Balcanii de Vest sunt de foarte mulți ani candidate și în așteptarea aderării la UE, beneficiind de sprijinul substanțial din partea mai multor state europene;

– Alegerile europarlamentare din țările Uniunii Europene ce pot duce la o reconfigurare totală a Parlamentului European, dar și a viitoarei Comisii Europene, deci și o schimbare a priorităților viitoarelor structuri de conducere europeană;

Deoarece acest Consiliu European de iarnă practic are decizia luată, trebuind doar vociferată, este necesară concentrarea măcar pe reuniunea Consiliului European din martie atunci când și dacă vom avea capacitatea de a înțelege resorturile pentru care vom fi amânați în decembrie, putem primi demararea negocierilor de aderare și implicit accesul la fondurile europene, care ne-ar ajuta să ne dezvoltăm.

Pentru ca acest lucru să aibă succes este necesar ca:

– Să ieșim din binomul cu Ucraina și să fim evaluați individual, iar decizia să fie luată exclusiv pentru realizările noastre fără a fi dependenți de o altă țară. Explicarea partenerilor ucrainieni că o avansare a Republicii Moldova în procesul aderări la UE este una benefică pentru Ucraina și nu reprezintă un element concurențial sau anti-ucrainean, ci o înțelegere deplină a contextului actual;

– Ieșirea PAS din auto-izolarea în care s-a instalat și invitarea partidelor pro-europene de opoziție în procesele de reformă ce vizează aderarea la UE;

– Îndeplinirea restanțelor din foaia de parcurs și atragerea expertizei inclusiv a partidelor de opoziție. PLDM-ul este totuși partidul sub guvernarea căruia Republica Moldova a opținut atât ridicarea vizelor, cât și Acordul de Asociere, dar și Acordul de Liber Schimb, care a permis Republicii Moldova reorientarea comerțului exterior dinspre est spre vest;

– Reducerea instabilității interne prin angrenarea opoziției pro-europene într-un parteneriat intern gen Snagov din România.

– Organizarea unor grupuri formate din membri ai actualei guvernări, dar și ai opoziției pro-europene, care să fie angrenate în explicarea partenerilor externi a necesității primirii cât mai grabnic a Republicii Moldova în UE.

Cu toate că actuala guvernare a încercat să monopolizeze vectorul european, integrarea europeană este un efort național ce nu aparține exclusiv vreunui partid și doar printr-o largă participare a puterii și opoziției pro-europene, precum și a societății, poate aduce succesul european.

Rezultatul Consiliului European de peste câteva zile este un eșec al Maiei Sandu și PAS pe care trebuie să și-l asume public!

Așa cum am mai spus: acordarea statutului de stat candidat este ultimul cadou pe care Republica Moldova l-a primit din partea UE. Din momentul în care am primit statutul de stat candidat, totul depinde doar de noi.

De noi depind reformele și adaptarea legislației la acquisul comunitar, de noi depinde lămurirea partenerilor externi, de noi depinde sprijinul conjugat al cetățenilor pentru aderarea la UE.

Aderarea Republicii Moldova la UE nu este doar o politică externă, ci mai ales o politică internă de transformare, adaptare a statului la cerințele spațiului european în care vrem să mergem.

Din acest motiv, vorbele diplomatului român Nicolae Titulescu rămân valabile: “Dați-mi o politică internă bună și vă dau o politică externă foarte bună”.

Vlad Filat,

Președintele Partidului Liberal Democrat din Moldova

Share