ONU se implică în situaţia de la Chişinău. Ce cere autorităţilor
Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, Zeid Ra’ad al-Hussein, a cerut autorităţilor de la Chişinău ‘un răspuns imediat’ la revendicările protestatarilor legate de ”greşelile grave în privinţa gestionării fondurilor publice”, potrivit Europa Liberă.
Zeid Ra’ad al-Hussein a avertizat că îngrijorările populaţiei din Republica Moldova pot duce la ”o mai mare polarizare în societate şi la o periculoasă instabilitate politică şi economică” dacă nu sunt tratate în mod corespunzător.
Oficialul ONU a făcut aceste declaraţii luni, la Geneva, în debutul unei sesiuni a Consiliului Naţiunilor Unite pentru Drepturile Omului. Declaraţiile sale survin pe fondul protestelor antiguvernamentale non-stop ce au loc de mai bine o săptămână în centrul Chişinăului.
Duminică, mii de persoane au participat în Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău la o noua acţiune de protest împotriva guvernării, protestatarii cerând demisia primilor oameni în stat pe care îi acuză de degradarea condiţiilor de viaţă, ca urmare a destabilizării sistemului bancar după devalizarea a trei bănci, cu aproape 1 miliard de dolari, la sfârşitul anului trecut.
În cadrul protestului de duminică, organizat de platforma civică ‘Demnitate şi Adevăr’, a fost adoptată şi o rezoluţie, în care se face apel la declanşarea unei greve generale şi formarea unei mişcări politice şi a unui aşa-numit guvern al încrederii populare. AGERPRES