Oleg Balan: Este o primă întâlnire…
Ministerul Afacerilor Interne acordă o atenţie deosebită parteneriatului cu societatea civilă, organizaţiile non-guvernamentale şi formaţiunile obşteşti prin prisma promovării unui dialog constructiv.
În această ordine de idei, la 30 martie 2015, a avut loc reuniunea Consiliului Consultativ care întrunește reprezentanții ai Promo-LEX, Soros-Moldova, precum și președintele Asociației Sociologilor şi Demografilor din Republica Moldova, Victor Mocanu, directorul Institutului de Politici Publice, Arcadie Barbăroșie, reprezentanții Uniunii Europene și Consilierului Superior în Domeniul Afacerilor Interne din cadrul a Secţiei Justiţia Penală şi Aplicarea Legii din cadrul Ambasadei SUA în Moldova, John A. Bozicevich.
Imperativul întrunirii l-a constituit dorința de a consolida parteneriatul între societatea civilă şi Ministerul Afacerilor Interne prin îmbunătățirea imaginii insitituției, capacităților manageriale, perofesionalizarea resurselor umane.
Cei prezenţi au fost familiarizaţi cu activităţile desfăşurate de MAI ca instituţie de bază a statului de drept, în vederea protecţiei drepturilor omului, combaterii criminalităţii şi rolul contribuţiei organizaţiilor obşteşti întru prevenirea abaterilor antisociale.
“Este o primă întâlnire în scop consultativ, în vederea continuării reformei inițiate, iar acțiunile ce urmează să fie declanșate, dorim să fie transparente și echidistante, prin implicarea ambelor părți în procesul de reformare”, a specificat ministrul de Interne, Oleg Balan.
În cadrul întrunirii, s-au pus în discuții lacune ce MAI le confruntă la momentul respective, prin specificarea eventualelor căi de soluționare a problemelor existente.
În context, MAI consideră că întru asigurarea realizării obiectivelor reformei este necesar de a implementa procedurile naționale standard, precum și accentuarea fenomenului comunicării dintre societatea civilă, formaţiunile obşteşti în procesele de prevenire a criminalităţii, de menţinere a ordinii publice, îmbunătățirea activității procesuale, cât și crearea unui cadrul legal de profesionalizarea a carabinierilor.
Reprezentanții societății civile au venit într-un final cu un mesaj pozitiv și deschiderea către o colaborare productivă în toate acțiunile care vin în întâmpinarea problemelor sociale și în asigurarea condițiilor de protejare a cetățenilor Republicii Moldova.
Mihaela Rotari