Oficialii europeni se familiarizează cu activitatea Frontierei moldovenești

Oficialii europeni se familiarizează cu activitatea Frontierei moldovenești

 Șeful Poliției de Frontieră, Dorin Purice, a avut ieri, 15 ianuarie, ședință de lucru cu un grup de experți din cadrul Misiunii Uniunii Europene.

Reuniunea s-a desfășurat în contextul discutării unor noi soluții de finanțare externă, prin suportul bugetar al UE acordat pentru implementarea reformei Poliției a Republicii Moldova, inclusiv fortificarea relațiilor de cooperare cu partenerii europeni.

În debutul ședinței, Dorin Purice a mulțumit delegației europene pentru sprijinul constant acordat Poliției de Frontieră și deschiderea totală spre continuarea colaborării, remarcând că până în prezent Uniunea Europeană este un important partener strategic pentru instituția de frontieră. Dumnealui a menționat că, odată cu liberalizarea regimului de vize, în Republica Moldova au fost implementate un șir de măsuri adaptate cerințelor europene, în Poliția de Frontieră pot fi consemnate: dotarea cu echipament modern punctele de trecere, utilizarea echipamentelor mobile, renovarea unor sectoare, dezvoltarea Managementului Integrat al Frontierei, etc.

La fel, șeful Poliției de Frontieră a specificat importanța Strategiei Naționale a Managementului Integrat al Frontierei de Stat, care a fost aprobată, în premieră pentru Republica Moldova și, adițional, a prezentat documentele de politici elaborate de instituție, care au contribuit considerabil la implementarea Acordului de Asociere.

În cadrul întrevederii, partea moldovenească a evidențiat problemele majore cu care se confruntă Poliția de Frontieră și necesitățile prioritare care urmează a fi îndeplinite în perioada următoare. În acest sens, domnul Purice a confirmat că lotul de echipament, procurat în ultimii ani, are un aport esențial pentru activitatea Poliției de Frontieră, conform statisticilor a condiționat sporirea numărului de depistări de acte contrafăcute, la contracararea traficului de persoane, a migrației ilegale, însă, pentru a dezvolta infrastructura în continuare, este nevoie de a suplini echipamentul din dotare și de a moderniza întreg sistemul, în vederea corespunderii rigorilor europene.

La rândul lor, oficialii europeni au prezentat succint programul de finanțare 2016-2019, care prioritar pentru acest suport bugetar al UE este finanțarea reformei Poliției Republicii Moldova, dar de care va beneficia și Poliția de Frontieră, în dependență de prioritizarea necesităților. Astfel, oaspeții au propus de a crea proiecte, bazate pe o sinergie a instituției cu Inspectoratul General al Poliției, mizând pe domenii comune de activitate: ordinea publică, investigațiile speciale, urmărirea penală, combaterea criminalității transfrontaliere și asigurarea securității aeronautice.

În finalul ședinței, interlocutorii au convenit ca pe parcursul săptămânii viitoare, să se realizeze o vizită de familiarizare la Sectorul Poliției de Frontieră Vulcănești și în punctul de trecere Aeroportul Internațional Chișinău.

Maria Roșca

Share