ODIP recrutează noi membri

ODIP recrutează noi membri

Asociația Obștească „Onoare, Demnitate și Patrie” (ODIP) anunță o vară de neuitat! Începând cu luna iunie, asociația va organiza cea mai amplă campanie de informare de la independența Republicii Moldova, care se va desfășura în Chișinău și în toată republica, potrivit unui comunicat de presă.

Tinerii au anunțat astăzi într-o conferință de presă că această campanie vine ca răspuns la declarațiile lui Igor Dodon, care a afirmat că va cere interzicerea unionismului în Republica Moldova. „Pe parcursul lunilor iunie și iulie vom merge în majoritatea localităților din Republica Moldova, inclusiv în Găgăuzia pentru a informa cetățenii cu privire la avantajele Unirii cu România. Vom veni cu gânduri bune și pașnice, nu cu șantajuri, embargouri sau armate străine, cum au făcut alții”, a precizat Vlad Bilețchi, președintele AO „Onoare, Demnitate și Patrie” (ODIP).

Campania va implica sute de tineri, iar pentru acest lucru, asociația organizează o campanie de recrutare de voluntari, care va avea loc pe tot parcursul lunii aprilie. Tinerii recrutați vor fi instruiți de experți în domeniul culturii, politicii, drepturilor omului, istoriei, pentru a fi pregătiți de această campanie amplă. „Cei care doresc să facă parte din echipa ODIP trebuie să acceseze pagina WEB www.odip.md și să completeze formularul de aplicare până pe data de 29 aprilie”, a anunțat Tatiana Rebeja, unul din coordonatorii ODIP.

Doina Secrieru

Share